Reforma justiției și combaterea corupției rămân prioritatea nr. 1 a mandatului meu. O declarație în acest sens a fost făcută de președinta Maia Sandu, în cadrul unei întrevederi neformale cu liderii de opinie preocupați de reforma justiției și combaterea corupției.
Potrivit unui comunicat al Președinției, șefa statului le-a vorbit liderilor de opinie despre eforturile pe care Președinția le întreprinde pentru a dinamiza procesele atât în plan intern, în discuțiile cu instituțiile naționale de profil, cât și în dialogul cu partenerii externi.
Participanții la discuție – reprezentanți ai mass-media și ai sectorului asociativ – și-au expus propria lor viziune asupra domeniilor cele mai vulnerabile în materie de riscuri de corupție.
Ei au menționat că societatea așteaptă schimbări calitative în sectorul justiției, lipsa acestora fiind o adevărată provocare la adresa securității statului, dar și a fiecărui cetățean în parte.
„Maia Sandu a menționat că reforma justiției și combaterea corupției rămân prioritatea nr. 1 a mandatului ei și că mizează mult pe susținerea cetățenilor, dar și a partenerilor de dezvoltare, care sunt dispuși să ne ajute în continuare”, se arată în comunicat.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.