Acasă Politic Maia Sandu: Premiul Nansen – O recunoaștere a generozității și puterii poporului...

Maia Sandu: Premiul Nansen – O recunoaștere a generozității și puterii poporului moldovenesc

0

Înaltul Comisariat ONU pentru Refugiați (ICNUR) a oferit poporului R. Moldova Premiul Nansen pentru solidaritate și compasiunea manifestată față de refugiații din Ucraina. Președintele R. Moldova, Maia Sandu, i-a felicitat pe cetățenii moldoveni cu acest prilej, subliniind că acest premiu reprezintă o recunoaștere internațională și o dovadă a generozității și tăriei oamenilor.

„Suntem mândri că oamenii Moldovei au fost recunoscuți pentru solidaritatea și compasiunea arătate în momentul în care am primit sute de mii de ucraineni, care fugeau din calea războiului. Acest premiu este o dovadă a generozității și tăriei poporului nostru,” a declarat Președinta.

Premiul a fost ridicat de soprana și Ambasadoarea Bunăvoinței ICNUR, Valentina Nafornița, alături de Zaharia și Tatiana Aramă, un cuplu din satul Palanca, raionul Ștefan Vodă, care a găzduit refugiați gratuit în agropensiunea lor „Casa Veche”, aflată la doar câțiva kilometri de hotar. La fel ca ei, mulți alți moldoveni și-au deschis casele și inimile și au oferit sprijin necondiționat ucrainenilor care fugeau de ororile războiului.

Premiul Nansen pentru Refugiați, creat în 1954 în onoarea diplomatului norvegian Fridtjof Nansen, recunoaște eforturile excepționale ale persoanelor, grupurilor sau organizațiilor în protejarea și sprijinirea refugiaților, persoanelor strămutate intern sau apatrizilor. Distincția onorează acte remarcabile de curaj, solidaritate și dedicare umanitară, fiind o expresie globală a recunoștinței pentru cei care pun umanitatea pe primul loc în fața marilor provocări.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.