Președinta Maia Sandu a transmis un mesaj cu ocazia împlinirii a 16 ani de la evenimentele din 7 aprilie 2009, subliniind că lupta pentru libertate și democrație continuă și astăzi, într-un context în care valorile fundamentale ale societății sunt din nou amenințate.
„Libertatea nu vine de la sine. Ea trebuie apărată zi de zi, mai ales atunci când este amenințată de cei care vor ca oamenii să trăiască în frică și să renunțe la speranță”, a scris șefa statului pe rețelele sociale.
Maia Sandu a reamintit că protestele din 2009 nu au fost despre partide sau ideologii, ci despre dreptul cetățenilor de a-și decide singuri viitorul. Ea a adus un omagiu tinerilor care au ieșit în stradă și care au avut curajul să sfideze frica, unii dintre ei plătind „un preț foarte mare pentru acest crez”.
Președinta a avertizat că, la 16 ani distanță, există din nou încercări de manipulare și de subminare a democrației, dar a exprimat încrederea că societatea moldovenească este mai conștientă și mai pregătită să-și apere valorile.
„Adevărul, libertatea și demnitatea celor care au suferit pe 7 aprilie ne obligă să rămânem vigilenți. Trebuie să protejăm împreună ceea ce am câștigat cu atâta curaj: dreptul de a ne construi viitorul în libertate și pace”, a conchis Maia Sandu.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.