Acasă Politic Maia Sandu: Legile față de mamele copiilor cu dizabilități severe trebuie schimbate

Maia Sandu: Legile față de mamele copiilor cu dizabilități severe trebuie schimbate

0

Legile, dar și atitudinea autorităților față de mamele care îngrijesc de copii cu dizabilități severe trebuie schimbate. Trebuie modificată legislația privind asistentul personal al acestor copii, iar finanțarea asistenților să fie făcută din bugetul de stat. La fel, trebuie majorate indemnizațiile și regândit procesul de compensare a medicamentelor. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Maia Sandu care s-a întâlnit cu un grup de mame care îngrijesc de copii cu dizabilități severe.

Potrivit unui comunicat de presă al Președinției, părțile au căutat împreună soluții la problemele semnalate de către mame, care pentru ele sunt o realitate zilnică.

„Pentru a îmbunătăți viața acestor oameni și a o face mai ușoară, este nevoie să schimbăm atât legile, cât și atitudinea autorităților”, a spus Maia Sandu.

Șefa statului a mai spus că una dintre cele mai mari provocări pentru această categorie de persoane – copii și implicit familiile lor, rămâne accesul la educație, inclusiv integrarea lor socială.

„Sunt lucruri firești, care pentru mulți dintre ei devin însă obstacole de neînvins. Și statul este dator să acționeze”, a spus Maia Sandu.

Potrivit ei, aceasta este și una dintre sarcinile importante pentru următorul Guvern.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.