Acasă Politic Maia Sandu, la întâlnire cu Asociațiile de Băștinași din Moldova: Împreună am...

Maia Sandu, la întâlnire cu Asociațiile de Băștinași din Moldova: Împreună am reconfirmat sprijinul cetățenilor ca să aducem UE aici, acasă

0

Președintele Maia Sandu a discutat cu cetățenii R. Moldova adunați la Forumul Alianței Asociațiilor de Băștinași din Moldova. Șefa statului le-a mulțumit membrilor asociațiilor că au pus umărul la protejarea democrației în R. Moldova.

„Sunt mândră de modul în care am rezistat, uniți, în fața presiunilor menite să înlocuiască adevărata voință a poporului. Împreună, am reconfirmat sprijinul cetățenilor pentru proiectul nostru de țară – să aducem Uniunea Europeană aici, acasă”, se arată în mesajul Maiei Sandu.

De asemenea, ea a apreciat înalt faptul că proiectele realizate de membrii acestor asociații creează punți între băștinașii de acasă și cei de peste hotare. Potrivit președintelui, acest lucru este un bun exemplu de coeziune și colaborare pentru noi toți.

„Această rețea de oameni și de asociații are un rol tot mai important prin contribuția la modernizarea satelor și orașelor, de rând cu programul „Satul European”. Doar cei care nu doresc binele țării noastre pun la îndoială implicarea diasporei și rolul acesteia în dezvoltarea comunităților de acasă.

Pentru fiecare dintre noi, acasă înseamnă Republica Moldova cu satele și orașele ei. Vom continua să muncim cu toții, dincolo de distanțe, uniți de aceleași rădăcini și dragoste de țară, pentru un viitor mai bun în țara noastră”, a mai spus Maia Sandu.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.