Acasă Politic Maia Sandu, întrevedere cu europarlamentarul Dragoș Tudorache: Subiectele discutate

Maia Sandu, întrevedere cu europarlamentarul Dragoș Tudorache: Subiectele discutate

0

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, s-a întâlnit astăzi cu Dragoș Tudorache, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, care se află într-o vizită de lucru la Chișinău.

Potrivit serviciului de presă al Președinției, discuția a vizat evoluțiile produse în ultimele luni în țară, schimbările pornite după alegerile parlamentare din iulie și desemnarea Guvernului, dar și probleme curente.

Șefa statului a menționat că echipa de guvernare rămâne fermă în angajamentul de curățare și de reformare a sectorului justiției, proces ce va conduce la curățarea celorlalte instituții ale statului și la sporirea capacității lor. 

„Avem nevoie de oameni profesioniști și integri în toate domeniile și aceasta este, astăzi, una dintre prioritățile-cheie ale guvernării”, a declarat Maia Sandu.

De asemenea, interlocutorii au vorbit și despre impactul celui de-al patrulea val al pandemiei asupra sistemului medical și a economiei, implicit la nevoia de a crește nivelul de vaccinare. 

În context, Maia Sandu a mulțumit pentru ajutorul oferit de Uniunea Europeană și țările membre în lupta cu Covid-19, dar și pentru Planul de recuperare economică în valoare de 600 de milioane de euro, lansat de Uniunea Europeană pentru țara noastră. 

La rândul său, Dragoș Tudorache a ținut să sublinieze că Uniunea Europeană va rămâne în continuare aproape de Moldova, oferind suport pentru binele cetățenilor și pentru asigurarea stabilității în regiune.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.