Acasă Social MAE: Rămânem determinați să avansăm spre obiectivul nostru strategic

MAE: Rămânem determinați să avansăm spre obiectivul nostru strategic

0

Acum doi ani, Republica Moldova a făcut un pas istoric depunând cererea de aderare la Uniunea Europeană, o spun reprezentanții Ministerului Afacerilor Externe. Potrivit acestora, decizia a fost bazată pe angajamentul ferm al țării noastre de a avansa pe calea transformărilor profunde, îmbrățișând valorile și principiile UE.

La data de 23 iunie 2022, Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la UE, marcând un progres semnificativ în parcursul nostru european. „Acest statut a reprezentat recunoașterea eforturilor și angajamentului nostru către reforme și standardelor europene”, susține reprezentanții MAE.  

De asemenea, se menționează că, la mai puțin de un an și jumătate după aceasta, la data de 8 noiembrie 2023, Comisia Europeană a recomandat Consiliului European să înceapă negocierile pentru aderarea Moldovei și Ucrainei la UE. Recomandarea a subliniat progresele realizate de Republica Moldova și a pus bazele pentru următoarea etapă a procesului de integrare. 

„Pe 14 decembrie 2023, Consiliul UE a aprobat deschiderea negocierilor pentru aderarea Republicii Moldova, un moment crucial care demonstrează că țara noastră a reușit sa parcurgă în doi ani pașii de pregătire pentru cea mai complexă etapă. Rămânem determinați să avansăm în continuare spre obiectivul nostru strategic”, se mai arată în comunicatul MAE. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.