Echipele mobile de medici specialiști vor oferi populației din raioanele Telenești, Orhei, Sângerei consultații profilactice gratuite, acoperite din mijloacele financiare ale fondului măsurilor de profilaxie al Companiei Naționale de Asigurări în Medicină.
Potrivit CNAM, săptămâna curentă, complexul radiodiagnostic mobil pentru examinarea cutiei toracice se va afla în mai multe instituții medicale din raionul Telenești, și anume: pe 31 martie – în Centrul de Sănătate Mândrești; pe 1 aprilie – în Oficiul Medicilor de Familie Văsieni; pe 2 aprilie – în Centrul de Sănătate Sărătenii Vechi; pe 3 aprilie – în Centrul de Sănătate Chiștelnița; pe 4 aprilie – în Centrul de Sănătate Căzănești.
Tot în această săptămână vor fi prestate gratuit servicii stomatologice copiilor în diferite localități din raioanele Orhei și Sângerei: pe 31 martie – în Peresecina, Orhei, și Pepeni, Sângerei; în intervalul 1-3 aprilie – în Sloveanca, Sângerei; în perioada 1-4 aprilie – în Trebujeni, Orhei; pe 4 aprilie – în Bălășești, Sângerei.
Conform datelor CNAM, săptămâna trecută, peste 700 de copii au fost consultați de medicii stomatologi.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.