Președintele Vladimir Putin a anunțat, joi dimineața, o operațiune militară specială în Donabs. Imediat după anunțul său, mai multe explozii au început să se audă în orașele ucrainene Kiev, Harkov sau Odesa, precum și în estul țării. Operațiunea militară a Rusiei este una complexă, cu atacuri de artilerie, aeriene și de pe mare.
Sute de răniți după atacul Rusiei. Zelensky: Impunem starea de război
ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:50 Ministerul de Interne ucrainean spune că la nivel național ar fi sute de răniți în urma atacurilor, potrivit CNN.
Președintele Ucrainei Vladimir Zelenski a avut o primă reacție după atacul Rusiei și le-a transmis cetățenilor ucraineni să își păstreze calmul și să rămână în case. Acesta a anunțat că va fi impusă starea de război.
Zelenski discută la telefon cu președintele SUA Joe Biden.
„Dragi cetățeni ucraineni, în această dimineață, președintele Putin a anunțat o operațiune militară specială în Donbas. Rusia a efectuat lovituri asupra infrastructurii noastre militare și a polițiștilor noștri de frontieră. S-au auzit explozii în multe orașe din Ucraina. Introducem legea marțială pe întreg teritoriul țării noastre.
Acum un minut am avut o conversație cu președintele Biden. SUA au început deja efortul internațional. Astăzi ar trebui să vă păstrați calmul. Stai acasă dacă puteți. Noi lucrăm. Armata lucrează. Întregul sector al apărării și securității funcționează.
Fără panică. Suntem puternici. Suntem pregătiți pentru tot. Vom câștiga pentru că suntem Ucraina.”, a spus Zelensky.
Ucraina, fără reacție în fața Rusiei
ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:35 Conducerea militaro-politică a Ucrainei este paralizată, trupele sunt complet demoralizate. Nici măcar nu au declarat război. „Războiul durează de o oră și jumătate și Forțele Armate ale Ucrainei au fost deja complet învinse”, spun surse citate de presa de la Kiev.
Surse militare declară că întreaga flotă ucraineană ar fi fost distrusă.
Război total în Ucraina. Kuleba: Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina
ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:30 Potrivit ultimelor informații, a început operațiunea de debarcare a forțelor ruse în Marea Neagră și Marea Azov, spun surse din Ministerul Apărării din Ucraina pentru Interfax.
Operațiunea militară a Rusiei pare una completă, cu atacuri de artilerie, atacuri aeriene și debacarea forțelor ruse în Odesa și Mariupol. Operațiunea militară a început chiar în timpul unei ședințe a Consiliului de Securitate al ONU.
Relatările jurnaliștilor și ale martorilor oculari, așa cum reies din postările de pe rețelele sociale, sugerează ca armata rusă atacă Ucraina simultan din nord, est și sud. Corespondentul The Guardian la Kiev, Luke Harding, citează comandamentul armatei Ucrainei care susține ca rușii ataca ținte militare.
Un avion de luptă rus efectuează lovituri aeriene asupra bazelor brigăzilor 25 și 93 ucrainene din regiunea Dnipropetrovsk.
Kievul ar fi atacat cu rachete balistice.
„Putin tocmai ce a început o invazie pe scară largă în Ucraina”, a declarat ministrul de Externe al Ucrainei.
De asemenea, la granița cu Crimeea a fost atacată o bază militară ucraineană.
Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski a anunțat că va convoca Consiliul Național pentur Securitate și Apărare pentru a declara stare de război.
Bază militară ucraineană, din apropiere de Crimeea. Sursa: NEXTA
Stoltenberg: Atac nesăbuit asupra Ucrainei
ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 6:10 Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a condamnat cu fermitate „atacul nesăbuit al Rusiei asupra Ucrainei”, care „pune în pericol nenumărate vieţi de civili”, transmite Reuters.
El a spus că aliaţii se vor întâlni pentru a aborda noua agresiune a Rusiei.
„Suntem alături de poporul ucrainean în aceste momente teribile şi NATO va face tot ce este necesar pentru a-i proteja şi apăra pe toţi aliaţii”, a declarat Stoltenberg.
I strongly condemn #Russia’s reckless attack on #Ukraine, which puts at risk countless civilian lives. This is a grave breach of international law & a serious threat to Euro-Atlantic security. #NATO Allies will meet to address Russia’s renewed aggression. https://t.co/FPpyuzmUXD
— Jens Stoltenberg (@jensstoltenberg) February 24, 2022
Ucrainenii pleacă din Kiev
ACTUALIZARE 24 FEBRUARIE 5:50 La primele ore ale dimineții, după exploziile din Kiev, lumea panicată pleacă din oraș. În imaginile publicate din capitala Ucrainei se pot vedea coloane de mașini.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.