Vicepreședintele Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Litvinenco, a anunțat că îl va sprijini pe Igor Grosu la funcția de președinte al partidului. De asemenea, Litvinenco a respins informațiile potrivit cărora ar candida și el la șefia formațiunii politice, transmite SafeNews.md cu referire la realitatea.md.
„Nu m-am gândit să candidez pentru funcția de șef. Dar puțin probabil, pentru că eu cred că avem un președinte interimar care a avut rezultate foarte bune și, din punctul meu de vedere, domnul Grosu ar trebui să devină președinte cu acte în regulă. Doamna Gavrilița dacă candidează va fi interesant, dar nu am auzit să își manifeste interes să candideze”, a spus Sergiu Litvinenco în cadrul emisiunii „Puterea a Patra” de la postul N4.
Referindu-se la Congresul partidului, vicepreședintele PAS spune că, deși acesta a fost planificat pentru toamna curentă, nu se exclude faptul că va fi amânat pentru primăvara viitoare.
„Sperăm că până atunci situația pandemică se va ameliora și vom fi în situația în care să organizăm pe viu Congresul și atunci va fi aleasă o nouă conducere cu mandat deplin”, a mai spus Litvinenco.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.