Deputatul fracțiunii PAS, Sergiu Litvinenco, explică așteptările de la Declarația propusă de fracțiunea din care face parte. Potrivit lui, s-ar dori un angajament public din partea deputaților că nu vor asigura cvorum timp de două ședințe – lucru care ar putea declanșa alegerile anticipate, transmite SafeNews.md cu referire la Știri.md.
Despre aceasta Litvinenco a scris într-o postare pe contul său de Facebook.
„Cea mai simplă și, totodată, scurtă cale pentru dizolvarea actualului Parlament și declanșarea alegerilor anticipate este neîntrunirea cvorumului în două ședințe ale Parlamentului la care se va examina programul de activitate și lista unui eventual Cabinet de miniștri.
Conform jurisprudenței Curții Constituționale, lipsa cvorumului echivalează cu respingerea solicitării de învestitură.
Astfel, s-ar întruni circumstanțele constituționale pentru dizolvarea Parlamentului prevăzute la art.85 alin. (2) din Constituție, iar Președintele țării, deși are o discreție în acest sens, ar putea emite Decretul privind alegerile anticipate”, scrie Litvinenco pe pagina sa de Facebook.
Dar cel puțin ca mesaj public nu se va mai putea perpetua situația în care parcă toți spun că doresc anticipate, dar, pe de altă parte, folosesc tertipuri de genul ”hai să mai vedem”, ”vrem să salvăm țara și omenirea”, în realitate fiind vorba de dorința prelungirii activității actualului Parlament.
Reiterez nu știu a câta oară – învestirea chiar și a celui mai bun Guvern din lume duce, pe de o parte, la continuarea dezastrului care este acum, or nici un executiv nu poate să funcționeze normal și să fie performant fără un Parlament care îl sprijină, iar, pe de altă parte, conduce la amânarea (în cel mai bun caz) a alegerilor pentru un nou Parlament”, a scris Litvinenco.
Liderul fracțiunii PSRM, Corneliu Furculiță, a anunțat că va fi examina toate scenariile în cadrul Consiliului Republican al Partidului Socialiștilor.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.