Acasă Justiţie Lista dosarelor de rezonanță pe care NU se lucrează. Slusari: ”Este un...

Lista dosarelor de rezonanță pe care NU se lucrează. Slusari: ”Este un tablou trist și urât”

0

Vicepreședintele Parlamentului Alexandr Slusari anunță că a trecut în revistă dosarele de rezonanță, care se investighează mai mult de un an de către Procuratură. Concluzia – nici un dosar nu este finalizat, iar majoritatea nici nu au fost măcar transmise în judecată.

Pe pagina sa de facebook, deputatul Platformei DA, Alexandr Slusari, scrie că tabloul este unul trist și urât, atunci când trece în revistă dosarele de rezonanță pe care Procuratura ar trebui să lucreze. Primul a fost dosarul Furtului miliardului.

1. Furtul miliardului. La 9 august se împlinește un an de la resetarea anchetei după patru ani de mimare. A fost raportul comisiei parlamentare de anchetă. Cât tam-tam a făcut în ultimele două luni Dodon că iată-iată. Și care e rezultatul la moment? Niciun caz deschis pe numele lui Șor, Tauber, Apostolova, Drăguțan ș.a. nu a fost transmis în judecată. Candu, Leancă și Arapu nu au nici măcar vreun statut în cadrul acestui dosar. Politica prafului în ochi continuă, scrie Slusari.

Pe dosarul ”aeroportului”, Slusari susține că Dodon face piar ieftin, fără nici un efect.

2. Aeroportul. Dodon face un piar ieftin, fără niciun effect, pe întoarcerea AEC statului. Procesul judiciar pe acest subiect nu se mișcă. Dar ce se întâmplă cu investigarea penală a cazului? Cei care au decis concesionarea Aeroportului de ce nu sunt trași la răspundere? Autorii Hotărârii Guvernului nr.321 din 30 mai 2013 care a consfințit concursul închis și păstrarea taxei de 9 euro de ce stau bine mersi? Mă refer la Leancă, Lazar și finul lui Dodon Tudor Copaci. Toate materialele comisiei parlamentare de anchetă au fost demult expediate la Procuratură!

Liniște și pace și pe dosarele Tutun CTC, Gările auto, Casa presei și Cantina Guvernului.

3. Privatizări și concesionări ilicite în perioada 2018-2019: Tutun CTC, AIR Moldova, Gările auto, Casa presei, Cantina Guvernului. Pe unele obiecte dosarul penal a fost pornit încă în mai 2019. Pe altele – după prezentarea raportului comisiei parlamentare de anchetă. Liniște și pace și aici!

A urmat dosarul ”finanțării ilegale a PSRM”, ”răpirea profesorilor turci” și ”Arena Națională”.

4. Finanțarea ilegală a PSRM. Cazul Bahamas și geanta lui Șor. Există denunțul președintelui colhozului din Israel pe Dodon și am primit un răspuns official că dosarul a fost pornit încă în ianuarie 2019… și atât.
5. Răpirea profesorilor turci. Dosarul este secretizat absolut nejustificat. Unicul inculpate… are o funcție la Guvern și acordă tot sprijinul său cimentării coaliției PSRM-PD.
6. Arena Națională. Proiectul lui Plahotniuc-Candu, acceptat de Filip și Dodon, care a promulgat retragerea celor 69 ha de pământ din circuitul agricol în com. Stăuceni, unde oamenii nu au terenuri agricole. Din septembrie 2019 materialele au fost transmise la Procuratură. Nu vedem nicio mișcare.

Despre dosarul ”interceptărilor ilegale” vicepreședintele Parlamentului susține că și acum persoanele sunt filate și interceptate. Iar despre Uzurparea puterii nici nu are ce comenta.

7. Interceptarea ilegală a telefoanelor opoziției, activiștilor civici și a jurnaliștilor. Nu că nu a fost sancționat nimeni, dar și acum suntem interceptați și filați!
8. Uzurparea puterii. Aici în general nu am ce comenta.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.