Acasă Sport Lionel Messi e al doilea marcator din istoria fotbalului internaţional

Lionel Messi e al doilea marcator din istoria fotbalului internaţional

0

Lionel Messi, căpitanul echipei naționale a Argentinei, a urcat pe locul doi ca marcator în clasamentul internațional, după portughezul Cristiano Ronaldo. Acest lucru a fost posibil datorită golului marcat în victoria cu scorul de 2-0 împotriva Canadei în semifinalele turneului Copa America, desfășurate marți seara.

Messi a ajuns la 109 goluri marcate și 56 de pase decisive în cele 186 de meciuri jucate pentru echipa națională a Argentinei. Performanța l-a propulsat pe locul secund în clasamentul all-time al golgheterilor din fotbalul internațional, depășindu-l pe fostul atacant iranian Ali Daei, care a înscris 108 goluri în 148 de meciuri, scrie dcnews.ro.

Cristiano Ronaldo ocupă primul loc în acest clasament, având în palmares 130 de goluri în 212 meciuri pentru echipa națională a Portugaliei, unde a evoluat și la EURO 2024.

La vârsta de 37 de ani, Lionel Messi se află la cea de-a șaptea participare în Copa America

În clasamentul all-time al golgheterilor internaționali, poziția a patra este deținută de indianul Sunil Chhetri, care a înscris 93 de goluri. Urmează malaezianul Mokhtar Dahari pe locul cinci, cu 89 de goluri înregistrate.

La vârsta de 37 de ani, Lionel Messi se află la cea de-a șaptea participare în Copa America. În meciul de marți, Messi a înscris al 14-lea său gol în această competiție, într-un total de 35 de meciuri jucate.

În fotbalul feminin, recordul de goluri înscrise la nivel de echipe naționale îi aparține lui Christine Sinclair din Canada, care a înscris 190 de goluri în 328 de meciuri internaționale, conform Agerpres. 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.