Fotbalistul argentinian Lionel Messi (Paris Saint-Germain) a dezvăluit pe reţelele de socializare că are nevoie de mai mult timp pentru a se reface după ce a fost infectat cu COVID-19, în timpul sărbătorilor de iarnă, transmite AFP.
‘Aşa cum ştiţi, eu am avut Covid şi vreau să vă mulţumesc pentru toate mesajele pe care le-am primit. Mi-a luat mai mult timp decât am prevăzut pentru a mă face bine şi sunt aproape restabilit şi nerăbdător să revin pe teren. Mă antrenez în aceste zile pentru a mă reface 100%, înainte de frumoasele provocări din acest an şi sper că în curând ne vom revedea”, a scris Messi pe contul său de Instagram, unde a postat şi o fotografie alături de soţia lui Antonella Roccuzzo şi canişul lor Toby, transmite SafeNews.md cu referire la Agerpres.ro.
Messi, care a câştigat Balonul de Aur pentru a şaptea oară, a contractat virusul în vacanţa de iarnă, după ce a petrecut câteva zile în Argentina. După revenirea în Franţa, pe 5 ianuarie, el a fost testat negativ şi a început antrenamentele individuale la baza sportivă a lui PSG, dar nu a fost suficient recuperat pentru a juca în meciurile oficiale.
Cel mai probabil , Lionel Messi va fi menajat şi la meciul de sâmbătă dintre Paris Saint-Germain şi Brest, din Ligue 1.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.