Acasă Sport Liga Conferințelor UEFA. Zimbru Chișinău a remizat cu FC Astana

Liga Conferințelor UEFA. Zimbru Chișinău a remizat cu FC Astana

0

Zimbru Chișinău a obținut un rezultat bun în prima manșă a turului doi preliminar al Ligii Conferințelor. „Galben-verzii” au încheiat la egalitate meciul cu FC Astana în deplasare, scor 1-1.

Deja în minutul doi, portarul Nicolae Cebotari a intervenit la un prim șut, a lui Karlo Bartolec, care intrase în careu. Zimbrii au răspuns prin faza lui Nicky Cleșcenco, care a primit o pasă, fiind în careu, și a șutat, dar peste poartă. Apoi căpitanul echipei-gazdă, Marin Tomasov, a sărit bine la o minge centrată în careu și a lovit-o cu capul, iar Cebotari a intervenit salvator, scrie moldova1.md.

A urmat o nouă ocazie a lui Nicky Cleșcenco. Acesta a șutat periculos de la marginea careului, iar portarul advers a respins balonul. Gazdele au răspuns prin Ivan Bașic, care a primit o pasă în careu și a tras la poartă, însă și de această dată Cebotari a fost prudent. Un alt atac periculos al gazdelor s-a încheiat cu șutul lui Tomasov din afara careului, iar balonul a zburat deasupra porții. Apoi Geoffrey Chinedu a răspuns la o minge aruncată în careu, chiar la gura porții, a lovit-o, dar a ratat ținta. Încă o șansă a gazdelor a fost lovitura liberă a lui Nazmi Gripshi. Acesta a tras de la aproximativ 25 de metri și a trimis balonul peste poartă. Zimbru a marcat la ultima fază a reprizei. Nicky Cleșcenco a alergat cu mingea și i-a pasat lui Guy Dahan, iar atacantul israelian, aflat la circa 25 de metri de poartă, a trimis un șut fabulos direct la vinclu!

La începutul reprizei a doua, o combinație spectaculoasă a „galben-verzilor” a fost încheiată cu șutul lui Timofei Șarkovski, iar mingea a trecut pe lângă bară. Apoi și gazdele au ratat o șansă bună de a marca. Marin Tomasov a șutat din interiorul careului, dar peste poartă. În minutul 56, FC Astana a egalat. O minge degajată din careu a ajuns la Ivan Bașici, care a tras la poartă și a înscris un gol frumos. 

Reacția echipei Zimbru – Denis Kozlovski a primit un balon în careu și a șutat, dar portarul advers nu putea fi învins cu un asemenea șut. Apoi, Ousmane Camara a intrat în careu în viteză și a șutat peste poarta lui Cebotari. Nazmi Gripshi putea și el să înscrie – a tras la poartă din afara careului, iar balonul a zburat deasupra barei transversale. Apoi, iarăși Camara a impresionat – a driblat frumos doi adversari și a șutat pe lângă poartă. În minutul 85, după un corner, Branimir Kalaica a lovit mingea cu capul, iar Nicolae Cebotari și-a salvat echipa. Ultima fază periculoasă a fost în prelungiri. După o degringoladă în careul zimbrilor, Driton Camaj a șutat periculos, dar nu a nimerit cadrul porții.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.