Președintele raionului Cahul a fost plasat în arest la domiciliu pentru următoarele 30 de zile. Decizia a fost luată de către Judecătoria Cahul.
Potrivit informației, acesta este învinuit în dosarele licitațiilor trucate.
„Primarul comunei Moscovei și administratorul unei companii fictive au primit control judiciar, pentru o lună, iar unul dintre specialiștii Direcției construcții a Consiliului Raional, vizat în aceleași cauze, a fost eliberat de către instanță”, se arată în comunicatul CNA.
La 5 aprilie, în arest preventiv a fost plasat și șeful Direcției construcții din cadrul Consiliului Raional Cahul.
La data de 4 aprilie, ofițerii DGT Sud a CNA și procurorii oficiului Sud al Procuraturii Anticorupție au reținut 9 persoane, suspectate de trucarea unor licitații publice.
Acestea sunt bănuite că ar fi prejudiciat bugetul raional cu peste un milion de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.