În cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, a explicat circumstanțele care au stat la baza deschiderii unui dosar penal privind construcția drumului Leova-Bumbăta. Un proiect care a constat în realizarea a aproximativ 4 kilometri de drum, scrie bani.md.
Conform declarațiilor Veronicăi Dragalin, dosarul a fost inițiat pe baza unor suspiciuni de abuz de putere, adică situații în care funcționarii publici ar fi încălcat prevederi legale, cauzând prejudicii bugetului de stat.
„În procesul de realizare a proiectului au fost două etape principale. Este vorba de proiectare cu desemnarea unei companii care să estimeze costurile și să creeze un plan tehnic pentru construcție și executarea lucărilor – selectarea unei companii pentru construirea efectivă a drumului. În ambele cazuri, procedurile de achiziții publice au ridicat suspiciuni, suficiente pentru a declanșa o investigație”, a explicat Dragalin.
Potrivit ei, compania de construcție a început lucrările în iunie 2022, însă contractul oficial a fost semnat abia în septembrie 2022, indicând o posibilă neregularitate legată de atribuirea licitației.
„În ceea ce privește compania de proiectare, solicitările de oferte au fost trimise către patru companii. Totuși, invitația pentru una dintre ele a fost transmisă înaintea celorlalte, iar răspunsul a venit rapid, contractul fiind semnat înainte ca alte companii să poată depune ofertele. Această firmă a încasat aproximativ 2 milioane de lei, ulterior transferând bani unei companii legate de soția actualului șef al Agenției de Stat a Drumurilor (ASD)”, a punctat Dragalin.
Dragalin a subliniat că deschiderea unui dosar penal nu reprezintă o concluzie privind existența unor ilegalități, ci doar un pas necesar pentru a investiga suspiciunile apărute.
„Când sunt așa de multe circumstanțe care ridică întrebări, avem suspiciuni. Asta nu înseamnă că deodată știm că aici sunt comise ilegalități,” a declarat aceasta.
În prezent, în dosar există două persoane cu statut de bănuit. Este vorba de șeful Administrației de Stat a Drumurilor, Sergiu Behjan și un administrator al unei companii private. Or, prejudiciul estimat urmează să fie stabilit cu exactitate după finalizarea expertizei.
Proiectul podului Leova-Bumbăta a stârnit critici din cauza costurilor exorbitante, aproximativ 3,5 milioane de euro pe kilometru de drum, transformându-l în cel mai scump drum construit vreodată în Republica Moldova. Costurile totale se ridică la 260 milioane de lei.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.