Armata rusă nu va suspenda operaţiunile combatante în Ucraina pe durata noii sesiuni de negocieri cu reprezentanţii Kievului, a afirmat luni ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, argumentând că forţele militare ucrainene oricum nu opreau atacurile.Foto: rfi.ro
Serghei Lavrov a afirmat că, în prima rundă a negocierilor, preşedintele Vladimir Putin ordonase suspendarea confruntărilor militare, dar a explicat că, între timp, poziţia Moscovei s-a modificat.
„După ce am devenit convinşi că ucrainenii nu plănuiesc să adopte acţiuni reciproce, a fost luată decizia ca, în următoarea rundă de negocieri nu va mai exista nicio pauză atât timp cât nu se ajunge la un acord final”, a declarat Serghei Lavrov, citat de Sky News, potrivit Mediafax.
Ucraina şi Rusia au organizat numeroase sesiuni de negocieri de la începerea conflictului militar, pe 24 februarie, dar deocamdată nu există niciun armistiţiu general şi niciun acord de pace.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.