Acasă Economic Lactatele şi carnea de pasăre s-au scumpit cu câteva procente

Lactatele şi carnea de pasăre s-au scumpit cu câteva procente

0

O serie de produse lactate și carnea de pasăre din R. Moldova s-au scumpit în această săptămână cu 2-5%.

Astfel, fileul de pasăre de la Floreni SA (cel mai mare producător de carne de pasăre) a ajuns să coste 104 lei pentru un kilogram (93,6 lei per ambalaj de 900 de grame) în una dintre cele mai mari reţele de magazine, cu peste 5% mai scump decât preţul vechi, scrie mold-street.com.

În cazul lactatelor scumpirea este ceva mai mică. De exemplu, smântâna de 30% grăsime de la grupul JLC, cel mai mare producător de lactate, a ajuns să coste 30,20 lei pentru un ambalaj de 300 de grame, cu 4,1% mai mult decât anterior.

Cu 2-4% s-au scumpit şi alte produse lactate ale acestui producător.

Scumpirile au loc în contextul în care, de la 1 decembrie 2024, s-au majorat cu aproximativ 33% tarifele la gazele naturale, iar de la 10 ianuarie 2025 au crescut cu circa 50% tarifele la energia termică şi cu peste 70% preţurile reglementate la energia electrică.

În consecinţă, au crescut costurile de producţie ale producătorilor. Un alt factor este necesitatea de a majora lefurile angajaţilor, în contextul creşterii cu 10% a salariului minim pe economie de la 1 ianuarie 2025.

Potrivit Biroului Național de Statistică, în decembrie 2024, prețurile medii de consum s-au majorat față de luna noiembrie 2024 cu 1%, iar cel mai mult s-au mărit prețurile la gaze – cu 27,59%, ouă – cu 4,41%, legume – cu 2,57% şi ulei vegetal – cu 2,48%.

În acelaşi timp, faţă de luna decembrie 2023, prețurile medii de consum s-au majorat cu circa 7%, inclusiv la produse alimentare – cu 7,2%, la bunurile nealimentare – cu 4,5% și la serviciile prestate populației – cu 10,5%.

De notat că Banca Naţională estimează că creșterea accentuată a prețurilor la resursele energetice va genera presiuni inflaționiste suplimentare la adresa procesului inflaționist din perspectiva costurilor și prețurilor de producere, precum și a anticipărilor inflaționiste din partea gospodăriilor și agenților economici.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.