Preşedintele rus Vladimir Putin este deschis unui dialog cu cancelarul german Olaf Scholz, a declarat duminică purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Am declarat în mod repetat că rămânem deschişi contactelor”, a spus Peskov, notând însă că până acum nu au existat propuneri din partea Germaniei pentru o convorbire telefonică.
Peskov a răspuns astfel la o afirmaţie de vineri a şefei diplomaţiei germane, Annalena Baerbock, potrivit căreia Vladimir Putin nici nu mai doreşte să stea de vorbă la telefon cu cancelarul german.
Recent, notează dpa, Scholz a subliniat că trebuie explorate posibilităţi de a ajunge la pace şi au circulat informaţii privind planificarea unei convorbiri telefonice între cancelar şi liderul de la Kremlin, potrivit Agerpres.
La începutul lui octombrie, Peskov a asigurat că Putin este deschis faţă de un dialog cu toate că, a indicat el, relaţiile dintre Moscova şi Berlin sunt practic la cel mai scăzut nivel, nu din cauza Rusiei. „La suprafaţă nu sunt chestiuni comune”, a adăugat el.
Ultima convorbire Scholz-Putin datează din decembrie 2022, când primul a făcut apel la o soluţie diplomatică şi retragerea trupelor ruse din Ucraina.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.