Igor Dodon i-a mulțumit, în cadrul unei discuții telefonice, liderului separatist de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, pentru „abordarea constructivă a soluționării problemelor de circulație cu care se confruntă locuitorii de pe ambele maluri ale Nistrului”. Se întâmplă în condițiile în care Tiraspolul refuză să ridice posturile ilegale din Zona de Securitate, iar regiunea separatistă este total izolată sub pretextul măsurilor anti-COVID-19. Cetățenii de pe malul drept n-au acces în regiune, iar celor de pe malul stâng li se condiționează ieșirile pe malul drept.
Dodon afirmă că a discutat cu liderul separatist mai multe subiecte, unul dintre ele fiind libera circulație a cetățenilor.
La unison cu regimul separatist de la Tiraspol, Dodon afirmă că cele 37 de posturi au fost instalate „în calitate de măsuri de combatere a pandemiei de coronavirus”.
În cadrul convorbirii Dodon susține că a menționat poziția principială a Chișinăului, care constă în necesitatea de a continua realizarea măsurilor de consolidare a încrederii și a dialogului constructiv, pentru a restabili regimul liberei circulații a locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului, care funcționa până la introducerea măsurilor de carantină provocate de pandemie.
Amintim că, în luna martie regimul secesionist a instalat 37 de posturi ilegale în Zona de Securitate invocând că acestea sunt posturi sanitare și că vor fi ridacate odată cu trecerea pandemiei. Chișinăul cere în permanență ridicarea acestor posturi, care nu au absolut nimic de a face cu combaterea pandemiei COVID-19.
Mai amintim că, mai multe persoane din regiunea transnistreană au blocat săptămâna trecută podul ce leagă orașele Râbnița și Rezina protestând astfel față de interdicția de a merge pe malul drept al Nistrului la muncă. În esență, persoanele din stânga Nistrului cer dreptul la libera circulație și de a munci. Pentru aceste deziderate pledează și autoritățile constituționale de la Chișinău.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.