Liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, consideră „orice militarizare a statului” drept o modalitate de escaladare a conflictului, prin urmare „discuţiile despre înarmarea Moldovei nu inspiră optimism în ceea ce priveşte pacea stabilă în regiune”. Astfel le-a comentat el jurnaliştilor declaraţia şefului ministerului de externe britanic precum că aliaţii NATO sunt gata să-i furnizeze armament conform standardelor NATO Moldovei neutre.
„Dimpotrivă, în opinia mea, ar trebui să ne gândim nu la înarmare, ci la dezarmare, la anumite garanţii pentru păstrarea păcii. Iar armele oricum trag, mai devreme sau mai târziu, nu pot pur şi simplu să ruginească. După cum arată practica, armele împuşcă întotdeauna”, a spus Krasnoselski.
El le-a cerut autorităţilor moldoveneşti să continue negocierile privind reglementarea transnistreană.
„Am spus deja că avem probleme cu formatul „5+2”, problemele sunt absolut de înţeles şi obiective. Nu există format „5+2” – să discutăm la nivel „1+1″, ar trebui să discute reprezentanţii politici permanenţi, să lucreze unele grupuri de experţi, anumiţi şefi de departament să lucreze cu colegii lor, să lucreze înalţi oficiali ai statului. Când negocierile încetează, începe războiul”, crede liderul de la Tiraspol.
El a respins zvonurile apărute pe reţelele de socializare despre o viitoare mobilizare, despre interdicţia impusă tinerilor de a părăsi regiunea şi altele.
„Nu avem nevoie de aceasta, nu ne vom ocupa de aşa ceva”, a spus Krasnoselski.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.