Liderul Kim Jong Un a cerut oficialilor nord-coreeni să se concentreze pe îmbunătăţirea vieţii cetăţenilor confruntaţi cu o situaţie economică „sumbră”, a informat presa de stat luni, cu ocazia aniversării partidului de guvernământ, transmite Reuters.
Pentru a sărbători duminică 76 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor din Coreea, Kim Jong Un a ţinut un discurs în faţa unei adunări de oficiali, potrivit agenţiei KCNA.
Evenimente artistice, gale şi un spectacol de artificii au avut loc în Phenian. Nu a fost organizată însă nicio paradă militară de amploare, aşa cum se întâmplă uneori în astfel de ocazii.
Economia Coreei de Nord este afectată de ani de zile de sancţiunile internaţionale aplicate programelor sale nucleare şi de înarmare, iar ploile abundente şi inundaţiile au contribuit, de asemenea, la înrăutăţirea situaţiei economice a ţării, conform Agerpres.
Riscul de înfometare, după ce ţara s-a scufundat şi mai adânc în izolarea auto-impusă în timpul pandemiei de COVID-19 iar situaţia umanitară s-a înrăutăţit, s-ar putea transforma într-o criză, potrivit unui raport ONU consultat de Reuters săptămâna trecută.
Coreea de Nord se confruntă cu „sarcini uriaşe pentru ajustarea şi dezvoltarea economiei de stat” şi pentru îndeplinirea obiectivelor economice stabilite în reuniunile recente de partid şi guvern, a declarat Kim într-un discurs axat în mare parte pe probleme de partid.
„Singura modalitate de a continua în mod dinamic activitatea crucială fără precedent, în pofida situaţiei sumbre, este ca întregul partid să fie unit”, a adăugat el.
Funcţionarii nu ar trebui să îşi dorească privilegii şi tratament preferenţial şi „ar trebui să ia în considerare întotdeauna dacă munca lor încalcă interesele poporului sau cauzează probleme oamenilor”, a mai spus liderul nord-coreean.
Departamentul de Stat al SUA a acuzat joi regimul de la Phenian că este principalul responsabil pentru situaţia umanitară din ţară.
„Regimul continuă să îşi exploateze proprii cetăţeni, să le încalce drepturile omului, să direcţioneze resurse de la populaţie pentru a-şi construi armele ilegale de distrugere în masă şi programul de rachete balistice”, a declarat purtătorul de cuvânt Ned Price într-un briefing la Washington, menţionând în acelaşi timp că SUA susţin eforturile de a furniza ajutor umanitar Coreei de Nord.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.