Uniunea Juriştilor din Republica Moldova (UJM) condamnă afirmaţiile procurorului general, Ion Munteanu, care în cadrul audierilor din Parlament de joi, 12 decembrie, a sugerat majorităţii parlamentare să modifice legea, astfel încât avocații să fie obligaţi să depună declarațiile de avere și interese personale. Într-un comunicat de presă, UJM a catalogat propunerea şefului procuraturii drept „o tentativă gravă de a submina independența profesiei de avocat” subliniind că este „imperativ ca avocații să își poată desfășura activitatea fără presiuni și ingerințe externe, pentru a asigura o justiție corectă”.
Cerem factorilor de decizie abținerea de la astfel de propuneri care nici nu au impact pozitiv asupra scopului urmat și respectarea principiilor de independență și imparțialitate care stau la baza profesiei de avocat.
Uniunea Juriștilor din Moldova va continua să monitorizeze situația și să apere interesele profesiilor juridice, luând toate măsurile necesare pentru a proteja independența și demnitatea acestor nobile profesii”, se mai arată în mesajul celor de la UJM.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.