Acasă Sport Juravschi rămâne la cârma Comitetului Național Olimpic și Sportiv

Juravschi rămâne la cârma Comitetului Național Olimpic și Sportiv

0

Nicolae Juravschi rămâne președinte al Comitetului Național Olimpic și Sportiv din Republica Moldova pentru încă cel puțin patru ani. El a fost reales în funcțíe în cadrul Adunării Generale de dare de seamă și alegeri a forului. Juravschi este la conducerea forului din anul 2001.

Nicolae Juravschi a fost singurul candidat la alegerile de astăzi. El a câștigat cu 131 de voturi pro și 3 împotrivă ale membrilor Comitetului, scrie Moldova1.md.

„Membrii au solicitat mult, dar ați văzut că alte candidaturi nici nu au fost. Mișcarea olimpică trebuie să meargă înainte. Sunt mândru. Pot să spun cu demnitate că se depune efort enorm. Cu surse foarte modeste, avem rezultate foarte bune”, a spus Juravschi.

Nu tututror celor prezenți la adunare le-a adus satisfacție realegerea lui Juravschi în funcție. De exemplu, președintele Federației Moldovenești de Lupte, Ion Gheorghiu, consideră că Juravschi încalcă legislația.

„În 2020 a ieșit în vigoare Legea 86 privitor la organizațiile non-comerciale. În această lege este prevăzut că fiecare organizație non-profit sau non-guvernamentală este obligată să-și ajusteze statutul conform rigorilor legale. Noi, toate federațiile de profil, membre ale Comitetului Național Olimpic și Sportiv, ne-am ajustat statutele, fapt care nu l-a făcut Comitetul Național Olimpic și Sportiv”, a afirmat Gheorghiu.

Juravschi nu s-a arătat deranjat de opiniile discordante.

„Pentru mine nu-i noutate. Asta-i misiunea lui. El vrea să-și facă statut politic pe marginea olimpismului. Îl lăsăm să se ducă la mix fight sau altele. Aici e olimpism, oameni care respectă Carta Olimpică și principiile olimpice”, a spus Juravschi.

În timpul mandatului precedent al lui Juravschi, lotul Republicii Moldova a obținut în premieră patru medalii la o ediție a Jocurilor Olimpice. S-a întâmplat în această vară, la Paris, acolo unde luptătoarea Anastasia Nichita a cucerit o medalie de argint, iar judocanii Denis Vieru și Adil Osmanov, precum și canotorul Serghei Tarnovschi – câte una de bronz.

Tot la Adunarea Generală, prim-vicepreședinte al Comitetului a fost aleasă Larisa Popov, iar vicepreședinți – Cristina Vasilianov și Tudor Gorea.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.