Julian Assange poate fi extrădat din Marea Britanie în SUA pentru a răspunde acuzațiilor de spionaj formulate de guvernul american. Anunțul dezastruos pentru fondatorul WikiLeaks a fost făcut vineri de Înalta Curte de Justiție din Londra, informează Politico.
Guvernul american a câștigat apelul pe care l-a făcut împotriva deciziei judecătorului britanic care a blocat extrădarea lui Assange în luna ianuarie. Judecătorul și-a motivat decizia, invocând posibile probleme de sănătate mentală pe care Assange le prezenta și riscul ca acesta să își ia viața.
Curtea de Justiție a primit asigurări din partea americanilor că Julian Assange, în vârstă de 50 de ani, nu va fi ținut în închisoare în condițiile cele mai stricte, decât dacă va comite un act care necesită condiții mai aspre.
Avocații lui Assange susțin că asigurările oferite de autoritățile americane „nu au nicio valoare” și sunt prea „vagi”.
Julian Assange ar putea fi trimis după gratii în America pentru 175 de ani
SUA dorește extrădarea lui Assange din Marea Britanie, acolo unde rămâne în închisoare, ca să răspundă acuzațiilor conform cărora ar fi încercat să obțină accesul în bazele de date ale armatei americane și să divulge informații secrete.
În 2010 și 2011, WikiLeaks a publicat mii de documente militare și diplomatice clasificate despre războaiele din Afganistan și Irak. Procurorii americani au spus că dezvăluirile au pus în pericol viețile a sute de oameni și că Assange era conștient de acest lucru.
Assange ar putea fi închis pentru 175 de ani dacă este condamnat în America. Echipa sa de avocați poate ataca decizia luată vineri de Curtea de Justiție din Londra.
Logodnica lui Assange: Este deținut de 11 ani, sub o formă sau alta. Cât mai poate rezista?
Într-o declarație emoționantă rostită în fața Curții, logodnica lui Assange, Stella Moris, a mai spus că „timp de doi ani și jumătate, Julian a rămas în închisoarea Belmarsh.”
„De fapt, el a fost un deținut încă din 7 decembrie 2010, într-o formă sau alta – de 11 ani. Cât de mult o să mai dureze?”, a declarat Moris, catalogând decizia Curții ca fiind „periculoasă și greșită.”
Editorul șef al WikiLeaks, Kristinn Hrafnsson, a spus că „viața lui Assange este din nou într-un mare pericol și la fel este și dreptul jurnaliștilor de a publica materiale pe care guvernele și corporațiile le consideră deranjante”, potrivit BBC.
„(Acest caz) este despre dreptul presei independente de a publica fără a fi amenințată de o superputere care se poartă ca un huligan”, a mai spus Hrafnsson.
Assange rămâne la închisoare cu toate că și-a ispășit pedeapsa pentru care a fost acuzat în Marea Britanie
Assange a fost arestat pentru 50 de săptămâni în luna mai a anului 2019 pentru că a încălcat condițiile cauțiunii sale după ce s-a refugiat în ambasada Ecuadorului din Londra. Assange a rămas izolat timp de 7 ani, din 2012 și până a fost arestat în aprilie 2019.
Atunci când s-a refugiat în ambasada ecuadoriană, avea de înfruntat acuzații de agresiune sexuală pentru care Suedia a cerut extrădarea sa. Assange și-a susținut mereu nevinovăția, iar cazul a fost mai apoi abandonat.
Cu toate că și-a servit sentința pentru încălcarea condițiilor de cauțiune, Assange a rămas la închisoare, atât timp cât luptă împotriva extrădării în America, din cauza antecedentelor sale.
Sursa: digi24.ro
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.