Judecătoria municipiului Chișinău, oficiul Ciocana, ar putea decide astăzi cine rămâne proprietar final al celor două clădiri – „Casa Modei” și fosta clădire ASITO din centrul Chișinăului. Începând cu ora 10:00, magistratul Constantin Damaschin va examina contestația depusă de controversatul om de afaceri Veaceslav Platon care pretinde la cele două imobile.
Veaceslav Platon cere anularea ordonanței Procurorului General care acum trei săptămâni a constatat grave încălcări în actele semnate de subalternii săi de la PCCOCS și a dispus ca bunurile imobile să revină în proprietatea lui Vladimir Russu.
Agenții economici care închiriază spații în cele două clădiri, de asemenea, așteaptă decizia judecătorilor pentru a ști cui să achite plățile lunare pentru chirie. Or, Veceslav Platon le-a trimis somații prin care îi obliga pe aceștia să achite plata pentru arendă în contul său sau ale companiilor sale.
Precizăm că rima ședință a fost amânată din cauza că avocatul lui Platon a invocat contactul cu o persoană infectată cu COVID-19.
La fel și cea de a doua ședință, doar că s-a întâmplat după ce avocatul lui Platon a solicitat ca procurorul să pună la dispoziția instanței de judecată materialele din cauza penală care reflectă legalitatea ordonanței Procurorului General.
De cealaltă parte, omul de afaceri Vladimir Russu susține că dacă nu va reuși să-și câștige dreptatea în instanțele din Republica Moldova, atunci se va adresa la CEDO, care îi va da dreptate.
Chiar și așa Veaceslav Platon insistă că imobilele îi aparțin și că instanța trebuie să îi restabilească dreptul de proprietate asupra lor.
Precizăm că în data de 19 aprilie, Procuratura Generală a emis un comunicat de presă, potrivit căruia Alexandr Stoianglo a cerut și instanțelor superioare – Curtea de Apel și Curtea Supremă de Justiție să anuleze deciziile de judecată prin care Veaceslav Platon reobținuse, în decembrie 2020, cele două imobile.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.