Reținută acum câteva săptămâni în flagrant cu mită, Judecătorul de la Judecătoria Chișinău, s-a mai ales cu o cauză penală. Prin ordonanța Procurorului General, pe numele acestuia a fost pornită o nouă cauză penală pentru trafic de influență. Mai exact, potrivit materialelor urmăririi penale, susținând că are influență asupra procurorilor, magistratul ar fi estorcat de la conducătorul unei firme o mie de dolari SUA pentru a interveni la adoptarea unei decizii într-un proces penal, care ar avantaja interesele respectivului agent economic, transmite Procuratura Generală printr-un comunicat de presă.
Magistratul este cercetat în libertate, după ce atât sediul Ciocana al Judecătoriei Chișinău, cât și Curtea de Apel Chișinău au respins demersurile Procuraturii Anticorupție de plasare a acestuia în arest.
Reamintim că, magistratul a fost reținut în flagrant, pe 22 martie curent, într-un alt dosar, pornit de Procurorul General, în baza unor informații, potrivit cărora, acesta ar fi pretins 16 mii de dolari SUA de la conducătorul unui agent economic pentru a interveni pe lângă alți colegi de-ai săi să adopte o soluție favorabilă într-un litigiu civil. În cadrul acțiunilor de urmărire penală, procurorii de comun cu CNA, au documentat acțiunile ilicite ale judecătorului, acesta fiind reținut și învinuit de primirea a 11 mii de dolari SUA din suma inițial pretinsă.
La demersul Procuraturii Anticorupție magistratul a fost suspendat provizoriu din funcție până la rămânerea definitivă a hotărârii în cauza penală în care este vizat.
Urmărirea penală continuă, iar procuratura va reveni cu detalii suplimentar.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.