Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va recepționa 19 autospeciale de intervenție în caz de incendii. Acestea vor ajunge în 6 regiuni ale țării și vor deservi circa un milion de cetățeni. Autospecialele vor fi procurate dintr-un grant, în valoare de aproximativ 240 de milioane de lei, oferit de Guvernul Japoniei.
Ministrul Afacerilor Interne, Ana Revenco, a precizat vineri, în cadrul unui briefing de presă, că a fost semnat un acord de cooperare economică pentru inițierea unui proiect care are menirea de a îmbunătăți echipamentele de prevenire a incendiilor.
Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, Yoshihiro Katayama, a menționat că Guvernul Japoniei a început să susțină Republica Moldova încă din primii ani de independență a țării, oferindu-i, pentru prima dată, în anul 1993, un lot de vaccinuri și medicamente în valoare de 2 milioane de dolari.
În același timp, Yoshihiro Katayama a menționat că, prin organizarea trainingurilor și a vizitelor de studii, cunoștințele japonezilor au fost împărtășite cu sute de experți și funcționari moldoveni, „care continuă să muncească pentru binele societății”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.