Acasă Politic Iurie Reniță: Dodon își trage sub el un batalion militarizat

Iurie Reniță: Dodon își trage sub el un batalion militarizat

1

Deputatul Platformei DA, ambasadorul Iurie Reniță îl acuză pe Igor Dodon de faptul că ar intenționa să transforme Serviciul de Pază și Protecție de Stat într-un batalion militarizat, „singurul scop al căruia va fi protejarea exclusivă a lui Dodon în toate circumstanțele, mai ales acum în ajunul alegerilor prezidențiale”.

Potrivit parlamentarului, amendamentele propuse de șeful statului, SPPS ar urma să devină o instituție cu „împuterniciri nelimitate”.

Îl copiază sută la sută pe idolul sau, Vladimir Putin. Pentru a contracara această inițiativă foarte periculoasă, am elaborat și prezentat, împreună cu deputatul Lilian Carp, mai multe amendamente la proiectul respectiv de lege, principala dintre acestea fiind trecerea SPPS-ului în subordonarea Guvernului, cu reducerea considerabilă a efectivului”, a declarat el.

Potrivit lui Reniță, într-o republică parlamentară această structură nu are nicio justificare, inclusiv legală, să să afle în subordonarea președintelui Republicii Moldova, care, conform Constituției, are prerogative preponderent protocolare.

Noul guvern profesionist (sper să fie învestit cât mai curând!) trebuie să-și înceapă activitatea, având în subordonare această structură într-o formulă suplă și considerabil redusă. Totodată, în zilele următoare voi prezența un nou proiect de lege, prin care Serviciul de Informații și Securitate să fie transferat în subordonarea exclusivă a Parlamentului, astfel reparând o mare eroare politică, comisă de fosta guvernare PSRM-isto – ACUM-istă”, a precizat el.

Menționăm că în urma formării coaliției PSRM-ACUM din iunie 2019, unul dintre primele proiecte de lege votate a fost trecerea SPPS din subordinea Guvernului în cea a președintelui R.Moldova.

De precizat că Igor Dodon a înregistrat recent și o altă inițiativă legislativă, potrivit căreia organele afacerilor interne vor asigura securitatea judecătorilor, procurorilor și a altor persoane care contribuie la înfăptuirea justiției.

deschide.md

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.