Acasă Extern Israelul își intensifică atacurile aeriene în Siria cu un bombardament asupra capitalei...

Israelul își intensifică atacurile aeriene în Siria cu un bombardament asupra capitalei Damasc. Lupte confuze în sudul țării

0

Forțele armate israeliene (IDF) au anunțat că au lovit miercuri intrarea în sediul Ministerului Apărării din Damasc, intensificând atacurile asupra autorităților conduse de islamiști, cu scopul declarat de a proteja minoritatea druză de eventuale abuzuri din partea forțelor guvernamentale, relatează Reuters.

Aceasta a fost a treia zi consecutivă în care Israelul a atacat Siria, unde forțele de securitate guvernamentale s-au ciocnit cu luptători druzi locali în orașul Sweida din sudul țării.

Surse din interiorul Ministerului Apărării de la Damasc au declarat pentru Reuters că cel puțin două lovituri cu drone au vizat clădirea și că ofițerii s-au adăpostit în subsol. Televiziunea de stat Elekhbariya a transmis că atacul israelian a rănit doi civili.

IDF a anunțat că a „lovit poarta de intrare în complexul sediului militar al regimului sirian” din Damasc și că „monitorizează în continuare evoluțiile și acțiunile întreprinse împotriva civililor druzi din sudul Siriei”.

Druzii sunt un grup etnic și religios minoritar din Orientul Mijlociu care se deosebește semnificativ de majoritatea musulmană sunnită sau șiită din regiune, ceea ce a dus la persecutarea sa de-a lungul istoriei. Druzii provin dintr-o ramură ezoterică a islamului, apărută în secolul al XI-lea, însă religia lor s-a separat în timp de islam și a devenit un sistem spiritual propriu, care combină elemente din islam, gnosticism, neoplatonism și hinduism.

Alianța de facțiuni islamiste care a ajuns la putere în Siria după fuga lui Bashar al-Assad la Moscova în decembrie anul trecut îi consideră pe druzi eretici și îi acuză că au colaborat cu fostul regim.

Lupte confuze în Siria

Mass-media de stat siriană și martori afirmă că atacurile israeliene de miercuri au vizat și orașul predominant druz Sweida, unde a patra zi de lupte a dus rapid la prăbușirea unui armistițiu anunțat în seara precedentă.

Trupe guvernamentale siriene au fost trimise luni în regiunea Sweida pentru a opri luptele dintre luptători druzi și beduini înarmați, dar au ajuns să se ciocnească chiar cu milițiile druze.

Publicația locală Sweida24 a relatat că orașul și satele din apropiere au fost supuse miercuri dimineață unor tiruri intense de artilerie și mortiere. Ministerul Apărării din Siria, într-o declarație transmisă de agenția de stat SANA, a acuzat grupări ilegale din Sweida că au încălcat armistițiul.

Ministerul a îndemnat locuitorii orașului să rămână în case. Unii localnici contactați telefonic de Reuters au spus că s-au baricadat în locuințe de frică și că nu au curent electric.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.