Israelul a eliberat un tânăr palestinian care a petrecut aproape zece ani în închisoare, după ce fusese arestat, în mod controversat, la vârsta de 13 ani.
Ahmad Manasra a revenit alături de familia sa, a declarat pentru CNN avocatul său, Khaled Zabarqa, relatează News.ro.
„Ahmad a ispăşit sentinţa sa de zece ani şi este o persoană liberă acum, autorităţile israelien au impus restricţii familiei, precum organizarea unei ceremonii de bun venit pentru Ahmad sau a vorbi cu presa”, a spus Zabarqa
Ahmad Manasra a fost arestat şi încarcerat în 2015 după ce a fost prins, împreună cu vărul său Hassan, care a înjunghiat doi israelieni, în Ierusalimul de Est.
Hassan a fost împuşcat mortal pe loc, în timp ce Manasra a fost călcat de o maşină.
Cazul lui Manasra a atras atenţia la nivel internaţional după apariţia unor înregistrări video cu mulţimi care strigau spre el cuvinte care sugerează abuzul, în timp ce el zăcea nemişcat, rănit grav şi strigând. Alte filmări ar înfăţişa oficiali israelieni care îl interogau pe Manasra sub ameninţare, el fiind vizibil zdruncinat şi vulnerabil, potrivit Societăţii Palestiniene pentru Prizonieri.
El a fost condamnat la 12 ani de închisoare pentru tentativă de omor, în 2016, deşi instanţele israeliene au recunoscut că el nu a fost implicat în înjunghieri, a adăugat Societatea Palestiniană pentru Prizonieri. Sentinţa sa a fost revizuită la nouă ani şi jumătate, în urma unui apel, în 2017.
Organizaţii internaţionale au făcut apel în mod repetat la autorităţile israeliene pentru eliberarea lui de-a lungul anilor, din cauza îngrijorărilor privind tratamentul său şi şederilor prelungite în singurătate, împreună cu probleme de sănătate mentală şi un diagnostic de schizofrenie.
„Starea sa fizică şi medicală este foarte dificilă întrucât suferă de răni la cap şi probleme fiziolofice şi mentale după ce a fost închis singur şi a fost supus interogatoriilor dure când era copil”, a spus avocatul său.
Autorităţile închisorii din Israel au confirmat că Manasra a fost eliberat joi, adăugând: „Israelul este un stat de drept, noi nu torturăm oameni aici”.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.