Un camion a lovit o stație de autobuz în apropiere de Tel Aviv, provocând rănirea a 35 de persoane. Accidentul s-a petrecut în apropierea bazei Glilot, iar printre victime se numără mai mulți pensionari care coborâseră dintr-un autobuz înainte de a merge într-o vizită la un muzeu din apropiere, relatează Times of Israel.
Serviciile de urgență au transportat toate victimele la spitale din regiune. Din totalul celor răniți, șase persoane sunt în stare gravă, cinci au suferit răni moderate, iar 20 sunt rănite ușor. Alte patru persoane au primit îngrijiri pentru stări acute de anxietate în urma incidentului, scrie radiomoldova.md.
Poliția spune că șoferul camionului care a intrat în oameni într-o stație de autobuz din fața bazei IDF Glilot din centrul Israelului a fost împușcat și „neutralizat” de civili înarmați din zonă.
Autoritățile locale investighează circumstanțele în care s-a produs accidentul.
Menționăm că am contactat Ministerul Afacerilor Externe de la Chișinău, pentru a verifica dacă printre victime se află cetățeni ai Republicii Moldova, dar deocamdată nu am primit răspuns.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.