Acasă Politic Irina Vlah: Noi suntem alături de colegii noştri! Ei au toată susţinerea...

Irina Vlah: Noi suntem alături de colegii noştri! Ei au toată susţinerea noastră! Şi vom lupta până când li se va face dreptate! Iar regimul dictatorial al PAS nu ne va putea închide gura

0

Irina Vlah, președintele Partidului Republican „Inima Moldovei”, în cadrul unui briefing de presă, a declarat că toate acţiunile din ultimele zile, îndreptate împotriva sa și a echipei pe care o conduce „sunt strict motivate politic” și sunt încercări disperate ale guvernării de a-i reduce la tăcere „prin percheziţii, instrumentarea de dosare, aruncarea în spaţiul public a unor interceptări care nu au nimic în comun cu Partidul Republican „Inima Moldovei”, inducerea în eroare cu bună ştiinţă a opiniei publice”.

„Astăzi, urmează ca instanţa de judecată să se pronunţe pe marginea detenţiei preventive a patru dintre colegii noştri, reţinuţi abuziv după percheziţiile de acum două zile. De aceea, am considerat necesar să vă familiarizăm cu unele aspecte, care chiar sunt strigătoare la cer. Spre exemplu, colegilor noştri li se incriminează că fac instructaj pentru activiştii partidului privind participarea în diverse acţiuni de propagandă şi discriminare a conducerii Republicii Moldova. Adică, de facto, ei sunt acuzaţi de faptul că critică conducerea ţării. De când critica conducerii ţării este crimă în Republica Moldova?!

Doi – colegii noştri sunt acuzaţi de faptul că fac instruirile menţionate „în schimbul mijloacelor financiare, primite ilegal, volumul şi provenienţa cărora nu sunt cunoscute”. Anume aşa e scris în demersul acuzatorilor. Astfel, procurorii recunosc că nu cunosc nimic despre provenienţa şi volumul mijloacelor financiare la care fac trimitere. În acelaşi timp, articolul 181 (3) a Codului Penal al Republicii Moldova, în baza căruia au fost reţinuţi colegii noştri, presupune finanţarea partidelor politice din surse interzise de lege, în proporţii deosebit de mari. Despre ce fel de mijloace financiare interzise de lege este vorba în solicitarea procurorilor, nu e clar, căci singuri recunosc că nu cunosc nici provenienţa, nici proporţiile sumelor la care fac trimitere”, a spus lidera partidului.

Irina Vlah a remarcat că este absolut evident că avem de-a face cu dosare cusute cu aţă albă şi pornite la indicaţii strict politice.

„De aceea, noi sperăm că instanţa de judecată le va face dreptate colegilor noştri, care au devenit victime politice ale unui regim dictatorial, ce doreşte să închidă gura tuturor celor ce-i critică”, a adăugat ea. 

Politiciana a mai menționat că toată echipa e alături de colegii acuzați:

„Noi suntem alături de colegii noştri! Ei au toată susţinerea noastră! Şi vom lupta până când li se va face dreptate! Iar împreună cu ei, după eliberare, vom continua lupta pentru scoaterea Republicii Moldova din captivitate. Iar regimul dictatorial al PAS nu ne va putea închide gura. Adevărul e de partea noastră şi noi vom învinge!”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.