Acasă Justiţie Ion Creangă rămâne în arest la domiciliu: Demersul procurorului, admis de instanță

Ion Creangă rămâne în arest la domiciliu: Demersul procurorului, admis de instanță

0

Șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, reținut în iulie 2024 și învinuit de trădare de patrie, își va petrece și următoarele 30 de zile în arest la domiciliu. O decizie în acest sens a fost luată luni, 24 martie curent, de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care au admis demersul procurorului, cu privire la prelungirea arestului la domiciliu.

„Se prelungește măsura preventivă, arestul la domiciliu, în privința inculpatului Creangă Ion pe un termen de 30 de zile, cu calcularea termenului începând cu data de 26 martie până la data de 25 aprilie, cu executarea măsurii preventive la dresa de domiciliu indicată. Se mențin în privința inculpatului restricțiile aplicate”, potrivit declarației magistratului, scrie realitatea.md.

Amintim că, în iulie 2024, Ion Creangă a fost reținut fiind suspectat de trădare de patrie și complot împotriva Republicii Moldova. Mai exact, ar fi avut o comunicare conspirativă cu asistentul atașatului militar al Ambasadei Rusiei la Chișinău, în anii 2023-2024. Funcționarul parlamentar a fost reținut în momentul când primea de la asistentul angajatului militar al ambasadei ruse 500 de dolari, iar de la domiciliul său au fost ridicați încă 1.100 de dolari.

Pe data de 1 august 2024, Parlamentul a anunțat că Ion Creangă a fost suspendat din funcție, pe durata desfășurării investigațiilor realizate de către procurorii PCCOCS. Pe data de 24 februarie curent, Ion Creangă a fost plasat în arest la domiciliu, conform deciziei judecătoarei Arina Ialanji. Vârsta, starea de sănătate a inculpatului, dar și etapa desfășurării anchetei, sunt motivele invocate de avocatul lui Ion Creangă. Anterior, avocatul acestuia a mai spus că „domnul Creangă nu ar avea intenția să eschiveze sau să influențeze procesul penal”.

Pe data de 20 martie curent, șeful suspendat al Direcției juridice a Parlamentului, Ion Creangă, a făcut primele declarații publice. El a declarat că nu își recunoaște vinovăția și spune că dosarul său este politic. „A fost intentat în plină campanie electorală. A avut un scop electoral pe care l-au obținut. Acest dosar a servit drept trambulină pentru a promova mesajele electorale”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.