Acasă Social Ion Ceban acuză jurnaliștii de încălcarea codului deontologic

Ion Ceban acuză jurnaliștii de încălcarea codului deontologic

0

Primarul general al Capitalei, Ion Ceban, a revenit cu precizări în legătură cu mesajul său anterior despre presa de partid, subliniind că afirmațiile sale nu au fost îndreptate împotriva tuturor jurnaliștilor sau instituțiilor media din Republica Moldova. Edilul a reiterat că s-a referit strict la anumite persoane cunoscute publicului.

„Îmi reconfirm poziția față de acești pretinși jurnaliști, deoarece, prin acțiunile lor, nu fac altceva decât să servească intereselor PAS, în loc să reflecte situația reală din Republica Moldova, care este una foarte critică. Aceste comportamente nu au nicio legătură cu respectarea codului deontologic al jurnalistului”, a declarat Ion Ceban în cadrul unei emisiuni, independent.md.

De asemenea, primarul a ținut să sublinieze că, în ciuda atacurilor mediatice care i-au fost adresate, continuă să-și îndeplinească obligațiile.

„Indiferent de sutele de postări sau emisiunile care mi-au fost dedicate în ultimele zile, afirm cu certitudine că îmi îndeplinesc obligațiile în cadrul Primăriei Chișinău. Avem cea mai bună echipă din țară, una profesionistă, și vom continua să lucrăm doar în interesul cetățenilor”, susține edilul capitalei. 

Ion Ceban a transmis un mesaj celor care, potrivit lui, îi acordă o atenție sporită:

„Nu mă tem de nimeni. Am mai trecut printr-o astfel de situație în cadrul campaniei electorale pentru alegerile locale din 2023. Trebuie să schimbăm ceva, pentru că astfel nu mai putem continua”. 

Amintim că organizațiile neguvernamentale din domeniul mass-media au declarat că condamnă discursul de intimidare a jurnaliștilor folosit de primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban.

„Solicităm primarului Ion Ceban să adopte un limbaj demn și adecvat, evitând manifestarea oricăror forme de intoleranță față de jurnaliști, instituții media, dar și vloggeri. Îndemnăm jurnaliștii și vloggerii vizați de astfel de discursuri ostile să utilizeze toate mijloacele legale disponibile pentru a obține recunoașterea și remedierea prejudiciilor suferite și să acționeze prompt în justiție autorul atacurilor și etichetărilor jignitoare”, se menționează în declarație.

La fel, cu o reacție în acest sens a venit și Daniel Vodă, purtătorul de cuvânt al Guvernului, care a menționat într-un mesaj publicat pe Facebook că „atacurile la adresa jurnaliștilor sunt un semn al lipsei de respect față de valorile democratice”.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.