Acasă Investigații INVESTIGAȚIE // Regimurile trec, procurorii rămân. Cum Dumitru Răileanu a scăpat basma...

INVESTIGAȚIE // Regimurile trec, procurorii rămân. Cum Dumitru Răileanu a scăpat basma curată în dosarul interceptărilor

0

Un grup de procurori din cadrul Procuraturii pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, loiali fostului șef al PCCOCS, Nicolae Chitoroagă, care au slujit regimului Plahotniuc, fiind implicați în crearea dosarelor la comandă, dar și fiind semnatarii ordonanțelor în cazurile de interceptare a discuților telefonicilor și filajului lideriilor opoziției, jurnaliștilor, activiștilor civici, inclusiv a actualului Președinte Maia Sandu, activează în continuare, iar unii dintre ei examinează dosarele care au tangențe cu controversatul om de afaceri Veaceslav Platon. Redacția portalului de știri Nordnews.MD a intrat în posesia unor scrisori , care explică cum un grup de acuzatori de la PCCOCS în frunte cu Dumitru Răilean ar fi stat în spatele mai multor dosare penale cusute cu ață albă în perioada lui Plahotniuc, dar și cum ar fi distrus probe în dosarul cu privire la interceptări.

Este vorba despre renumitul procuror Dumitru Răileanu, din cadrul PCCOCS, care exercită urmărirea în dosarul „Direcția 5”, în cadrul căruia a fost reținut fostul șef al IGP, Alexandru Pînzari, șeful IP Bălți, Vlaeriu Cojocaru, dar și președitnele FEA, Dorin Damir.

În luna Decembrie 2019, de teama ca să nu fie reținut și investigat penal pentru ilegalitățile comise în cadrul PCCOCS, a scris un raport prin care solicita Procurorului General nou-venit, Alexandru Stoianoglo,  eliberarea sa din funcție. Stoianoglo având pe masă proiectul ordinul de demisie pregătit de Secția personal, a avut o recomandare de la un bun prieten de-al său că ar fi cazul să discute cu Dumitru Railean Dumitru și, în schimbul unei garanții că ultimul nu va fi urmărit penal, să fie implicat în toate acțiunile ce deja fuseseră pregătite la acea etapă în legătura cu eliberarea controversatului om de afaceri Veaceslav Platon.

Sursele din cadrul PG, ne-au comunicat că după întrevederea lui Stoianoglo cu Răileanu, acesta a admis cererea de revizuire pe dosarul lui Veaceaslav Platon și solicitarea achitării acestuia, asta după ce Procuratura mun.Chișinău în persoana lui Artur Lupașco a dispus respingerea aceeleași cereri de revizuire a lui Platon ca fiind neîntemeiată.

Potrivit unor informații, Dumitru Răilean, în dosarul interceptărilor, nu a fost doar bănuit în dosarul „interceptărilor ilegale ale Maiei Sandu, jurnaliștilor, activiștilor civici și politicienilor de opoziție”, ci a avut și calitate de învinuit în acest dosar până în luna martie 2021.

Dosarul se afla în gestiunea procurorului anticorupție Grigore Niculiță. Sursele noastre susțin că fostul șef-interimar al Procuraturii Anticorupție, S. Gavajuc, primăvara trecută, l-ar fi chemat pe Niculiță și i-a zis să-l scoată pe Răilean din dosar. Niculiță a refuzat și i-a zis lui Gavajuc că va trimite dosarul în instanță, ulterior Gavajuc a retras dosarul de la Niculiță și a dispus ca acesta să fie examinat de către procurorul Armen Agonisean, delegat la PA de la Procuratura Buiucani.

Agonisean a fost cel care l-a scos pe Răilean din dosar. Răilean cu Agonisean sunt prieteni, au activat împreună la Procuratura Buiucani și chiar ar fi împărțit același birou. Tot Răilean este cumătru și bun prieten cu Max Ciubaciuc.

Solicitat telefonic, procurorul Grigore Niculiță, a confirmat că în gestiunea sa a fost dosarul interceptărilor, dar neagă faptul că Serghei Cavajuc ar fi făcut presiuni și l-ar fi rugat ca Răilean să dispară din dosar.

„Da, eu am fost procuror în grupă, dar la moment dosarul se află la un alt procuror. La momentul de față nu vă pot spune nimic din considerent că este secretul anchetei, iar dosarul nu se află în gestiunea mea. Cred că nu-i corect ca eu să fac careva declarații pe marginea acestui fapt. Nu este adevărat că Serghei Cavajuc ar fi făcut presiuni și m-ar rugat că domnul Răilean să dispară din dosar.”

I-am sunat și pe Dumitru Răilean și Armen Agonisean, pentru a confirma sau infirma cele expuse. Niciunul nu a răspuns la telefon.

Reporterii Nordnews.md au examinat scrisorile care au ajuns la redacție, din care am aflat mai multe informații care scot la iveală mai fărădelegi comise de politicianul fugar, Vladimir Plahotniuc, dar și câțiva procurori corupți, loiali fostului lider PDM.  Potrivit documentelor Plahotniuc dirija cu procurorii după bunul plac, iar cei din urmă l-au slujit cu devotament și i-au asigurat schemele infracționale.

Unul din numeroasele abuzuri ale lui Plahotniuc a început în vara anul 2016, când o grupare criminală din Republica Moldova au mers în Elveția. Acolo, indivizii au comis două furturi de proporții. Aceștia au pătruns în magazine specializate de unde au sustras un lot impunător de telefoane mobile. Ulterior, prin contrabandă, tehnica a fost adusă în țara noastră și distribuită în mai multe chioșcuri din Chișinău pentru a fi comercializată.

Desigur că elvețienii au capacitatea de a urmări, unde au ajuns telefoanele, așa că imediat, au localizat tehnica și au sesizat forțele de ordine din Republica Moldova. Imediat, de către Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a fost pornită o cauză penală pentru contrabandă.

Aici începe tot dezmățul procurorilor cu care dirija Plahotniuc. Aceștia au căutat în fel și chip să mușamalizeze cazul după ce au luat mită de la persoanele care s-au ocupat de comercializarea telefoanelor.

Marea surpriză îi aștepta mai departe, când în cadrul urmăririi penale, s-a stabilit că unul din telefoanele furate din Elveția se află la Timofei Plahotniuc, nimeni altul decât fiul lui Vladimir Plahotniuc. Pentru a evita orice probleme cu autoritățile elvețiene și pentru a-și apăra bunurile și afacerile din străinătate, în 2018, liderul PDM dă indicații procurorului șef de atunci al PCCOCS, Nicolaie Chitoroagă, să rețină toate persoanele care au comercializat telefoanele furate, în lipsa unor probe.

„Nicolaie Chitoroagă nu s-a lăsat mult înduplecat și a ordonat procurorului Dumitru Răilean, să înfăptuiască cele solicitate de Plahotniuc. Au fost efectuate mai multe percheziții, fiind reținute șase persoane. Ofițerii de investigație din cadrul Direcției Operațiuni Speciale nr.5, dar și procurori PCCOCS nu au găsit însă dovezi pentru a-i cerceta penal bănuiții. Chiar și în lipsa probelor, aceștia au fost reținuți de Dumitru Răilean și alți procurori, la indicația lui Plahotniuc și Chitoroagă. Liderul PDM a mers mai departe și a apelat la judecători pentru ca cei șase vânzători să fie arestați. Dorința i-a fost împlinită. Toți șase au primit arest preventiv, care a fost prelungit pe parcursul a câtorva luni. Asta deși, ofițerii de investigație din cadrul Direcției nr. 5 au prezentat mai multe materiale care demonstra nevinovăția celor arestați. Dumitru Răilean a declarat atunci că va elibera persoanele cu pricina doar atunci când Plahotniuc îi va ordona. Tot atunci, Răilean a promis să se răzbune pe cei care au refuzat să-i facă jocul. Persoanele reținute au fost eliberate după ce Vladimir Plahotniuc a plecat din țară”, se menționează în scrisoare.

În aceeași scrisoare se menționează și despre cum a fost pornit dosarul „interceptărilor”, despre care am relatat mai sus, în care se precizează, pe lângă Dumitru Răileanu, și alți procurori implicați în dosar, dintre care Dumitru Răilean, Roman Rusu, Denis Rotaru, Sergiu Roșu, conducerea Direcției nr. 5, dar și ofițerii care au participat la măsurile de investigație.

Procurorul Sergiu Roșu, recent a fost numit de Stoianoglo, procuror-adjunct la Ștefan Vodă.

„Spectacolul procurorilor PCCOCS începe tot de aici. Ei își onorează promisiunea de a se răzbuna pe cei de la DOS nr.5. Procurorii vizați au dat vina pe Direcție, afirmând că anume ofițerii de investigație ar fi oferit informații jurnaliștilor. Totodată,  procurorii PCCOCS au declarat procurorilor anticorupție că ofițerii Direcției nr. 5 au organizat, neîntemeiat, misiuni speciale de investigație.

Într-un mod misterior, peste ceva timp, Dumitru Răilean, Roman Rusu, Denis Rotaru, Sergiu Roșu, sunt scoși de sub urmărie penală de către Procuratura Anticorupție. Mai mult, cei de la Anticorupție s-au răzbunat pe colegii lor de la PCCOCS și au pus sub învinuire toți ofițerii Direcției nr. 5 care au lucrat pe aceste dosare.

Abia mai târziu, s-a stabilit că Dumitru Răilean, Roman Rusu, Denis Rotaru, Sergiu Roșu, au rupt mai multe pagini din dosare, ordonanțe semnate de ei, demersuri și procese verbale, pentru a șterge urmele infracțiunilor comise”, se mai arată în documente.

Surse demne de încredere, au declarat pentru Nordnews.md, că Dumitru Răilean a dat ordonanță de mai multe ori cu privire la urmărirea unor lideri politici, în special a Maiei Sandu, pe atunci lidera Partidului Acțiune și Solidaritate.

Procurorii vizați ar încerca acum să-l aducă la tăcere pe șeful Direcției nr. 5 de atunci, Valeriu Cojocaru, prin fabricarea unor dosare cu angajări fictive, „divulgarea secretului de stat” și „fals în acte publice”. Procurorul de caz este deja cunoscutul, Dumitru Răilean.

Valeriu Cojocaru este învinuit de PCCOCS într-un dosar politic cusut cu ață albă, se arată în aceleași scrisori trimise pe adresa redacției noastre. Asta ar fi o reglare de conturi între Veaceaslav Platon și Vladimir Plahotniuc. Totul ar fi pornit în anul 2016, când Veaceaslav Platon a depus o plângere la organele de drept din România, împotriva unor demnitari și politicieni din Republica Moldova, pentru faptul că ar fi creat o grupare criminală, care se ocupa de șantaj, spălare de bani și preluarea ilegală a unor acțiuni de la BC Victoriabank, BC Banca de Economii, SA Asito, SA Victoria-Asigurări, SA Alfa Inginering. Ulterior, a fost pornită o cauză penală „în rem”, care a fost expediată Procuraturii Generale din Republica Moldova, pentru preluarea urmăririi penale.

La 27 aprilie 2018, procurorul general al RM a emis ordonanța de preluare a urmării penale, poruncind executarea acesteia Procuraturii Anticorupție. Acea ordonanță a fost anexată la dosarul pornit pe numele lui Valeriu Cojocaru și a servit drept temei la pornirea urmării penale. Valeriu Cojocaru mai este învinuit că a săvârșit infracțiuni la comanda lui Vladimir Plahotniuc, nume care se regăsește în ordonanța de punere sub învinuire a fostului șef DOS nr.5.

Amintim că, Valeriu Cojocaru, care deținea funcția de șef al Inspectoratului de Poliție Bălți, din august 2020, a fost reținut de angajații Serviciului Informații și Securitate, dar și de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale, la începutul lunii iulie curent.

 

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.