Acasă Investigații Investigație: Dosarul Open Dialog, trucat și clasat

Investigație: Dosarul Open Dialog, trucat și clasat

0

Dosarul „Open Dialog”, unul dintre cele mai de rezonanță în Republica Moldova, este dat drept exemplu de implicare a instituțiilor de drept în promovarea intereselor unor politicieni corupți. Fundația era suspectată că a beneficiat de plăți din zone off shore, livra echipamente militare, spiona și finanța ilegal formațiunile politice PAS, Platforma DA și pe liderii acestora, transmite SafeNews.md cu referire la Jurnal.md.

După aproape doi ani de anchetări, în vara anului 2020, procurorul general Alexandr Stoianolgo a anunțat că dovezi nu sunt, iar procurorii au epuizat toate posibilitățile de a le aduna.

Am vorbit cu mai toți cei implicați, într-un fel sau altul, în dosarul „Open Dialog”.

În noiembrie 2018, Partidul Democrat a cerut inițierea unei anchete parlamentare privind presupusa finanțare ilegală a partidelor de opoziție, în special PAS și Platforma DA, de către Fundația Open Dialog și fondatoarea acesteia, Ludmila Kozlovska. Partidul Democrat susținea că fundația Open Dialog a atacat în mod constant imaginea statului Republica Moldova și clasa politică de la Chișinău în fața partenerilor de dezvoltare. 

Atunci în regim de urgență a fost constituită o comisie specială parlamentară, condusă de către deputatul PD Igor Vremea, iar Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale a inițiat o cauză penală. Ca să dea greutate acestui dosar, comisia parlamentară de anchetă a început audierea mai multor angajați ai MAI, ai SIS, ai Procuraturii Generale și ai CEC. 

Raportul Comisiei parlamentare a încăput pe 39 de pagini, unele dintre ele cu titlul „confidenţial”. În prima parte a raportului se arată că Fundaţia Open Dialog ar fi primit, în ultimii ani, mai multe finanţări suspecte, inclusiv de la firme care aveau conexiuni cu Republica Moldova sau cu Veaceslav Platon, condamnat în dosarul fraudelor bancare. De la prezentarea relaţiilor s-a trecut la dezvăluirea aşa ziselor dovezi despre legăturile Fundaţiei cu PAS şi Platforma DA. 

Comisia a constatat un transfer direct a 2000 de dolari, aceasta fiind una dintre probele comisiei. O altă dovadă pe care au insistat membrii Comisiei Vremea o constituie conferinţa organizată şi finanţată de Open Dialog, care s-a desfăşurat în luna mai 2017 la Bruxelles, la care au participat Maia Sandu, Andrei Năstase și Alexandru Machedon. Cam atât.

ALEXANDRU MACHEDON, OM DE AFACERI: „Au început o vanătoare împotriva acestor activiști care încă mai aveau curajul să discute despre realitățile Republicii Moldova. Eu fiind unul dintre cei care am participat activ și la proteste și împotriva manifestațiilor organizate împotriva acestui regim. Am început să fiu persecutat, am început să fiu filat. Telefoanele mele se interceptau.”

LIUDMILA KOZLOVSKA, PREȘEDINTE FUNDAȚIA OPEN DIALOG: „Vreau să spun că această cauză penală este fără precedent. E o urmărire penală politică.”

ANDREI NĂSTASE, LIDER PARTID: „În toată această perioadă am fost mai multe interceptări telefonice, filaje, persecuții, intimidări.”

ANA URSACHI, AVOCAT: „Lupta noastră a cetățenilor RM împotriva regimului Plahotniuc a devenit foarte sonor.”

SERGIU LITVINENCO, DEPUTAT PAS: „Nu a urmat absolut nimic, cel puțin nu am auzit ca doamna Sandu și domnul Năstase să fie citați la procuratură. A fost o încercare caraghioasă de a descredita liderii opoziției și respectiv lui Plahotniuc nu i-a reușit acest lucru.”

În vara anului 2020, Procuratura Generală a prezentat un bilanț de evaluare a 38 de dosare penale, despre care s-a scris ca au fost instrumentate pe motive politice. 19 dosare, inclusiv Open Dialog, au fost clasate. Deputatul PSRM Vasile Bolea, care a făcut parte din comisia de anchetă condusă de Igor Vremea, a refuzat să comenteze conținutul raportului și decizia procuraturii.

VASILE BOLEA, DEPUTAT PSRM: „Eu pentru deciziile mele pot să vă răspund, pentru deciziile pe care le i-a procuratura îi întrebați pe cei din Procuratură Generală.”

Am încercat să aflăm dacă procurorii au adus la cunoștința persoanelor vizate ordonanța de clasare a dosarului penal. Ofițerul de presă al PCCOCS, Emil Gaitur, ne-a spus că persoana care se consideră lezată în drepturi urmează să se adreseze, în scris, invocând actele procedurale pe care le solicită. Gaitur a precizat că pană acum o astfel de solicitare nu a parvenit. 

De la prezentarea raportului comisiei parlamentare de anchetă condusă de Igor Vremea au trecut doi ani. Este remarcabilă că începând cu anul 2018 și perioada scrutinului electoral din 2019, la comanda regimului Plahotniuc, fundația Open Dialog, liderii opoziției de atunci au devenit ținta unor atacuri orchestrate și învinuiri manipulatorii. Unii experți de la Chișinău cred că acuzatorii de stat care au fost implicați în aceste acțiuni ar trebui trași la răspundere.

VALERIU PAȘA, ANALIST POLITIC: „Primul lucru care trebuie să se întâmple este o investigație internă a Procuraturii Generale dar astfel încât către comisia generală de la CSP să fie depuse dosare pentru a intenta proceduri disciplinare și ulterior penale în potriva celora care au pus la cale și au executat, inclusiv să fie chemați acei procurori și să întrebe cine le-a dat indicații și pe Harunjen și pe Chitoroagă și pe toți alții pană cand o să arate cu degetul la Candu, la Sârbu și acei la rândul său să arate cu degetul la Vlad Plahotniuc, pentru că este o crimă.”

Reprezentanții PD s-au eschivat să abordeze acest subiect cu reporterul nostru. Nici fostul procuror general Eduard Harunjen nu ne-a răspuns la telefon.

Am încercat să aflăm de la actualului director al Serviciului de Informații și Securitate Alexandr Esaulenco despre activitatea angajaților instituției, care au participat la acest dosar. Mai exact, cum angajații SIS au adunat așa zisele probe, au filat oamenii și i-ar fi intimidat constant în perioada anului 2018.

Potrivit unor surse Jurnal TV, Alexandru Balan activează și astăzi în Serviciului de Securitate și s-ar afla în misiune tocmai la Kiev.

Fundaţia Open Dialog a fost creată în 2009 pentru a oferi protecţie la nivel internaţional persoanelor care apără procesele democratice, drepturile omului în statele lor sau sunt persecutate din motive politice. 

Până în prezent, fundaţia a reuşit să acorde asistenţă avocaţilor Ana Ursachi, Eduard Rudenco, Veaceslav Ţurcan, judecătorilor Domnica Manole, Dorin Munteanu, Marina Anton şi mai multor activişti, care au sprijinit și organizat proteste anti-guvernamentale, cum ar fi Alexandru Machedon, Grigore Petrenco, Ruslan Verbiţchi sau Liviu Vovc.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.