Acasă Justiţie VIDEO // Investigație: Detalii despre copiii de deputați, învinuiți de corupție

VIDEO // Investigație: Detalii despre copiii de deputați, învinuiți de corupție

0

Părinții lor sunt adversari politici, însă asta nu i-a împiedicat să se implice în posibile scheme de corupție. Vorbim de trei inspectori vamali, copii a unor deputați – doi din actualul Parlament (din cadrul fracțiunii PAS și BCS), dar și unul care a ocupat fotoliul de deputat în cadrul fracțiunii Partidului Democrat din Moldova în două Legislative anterioare.

Cei trei inspectori sunt învinuiți de procurori că au luat mită între 50 și 1.000 de euro de la unii pasageri ai Aeroportului Internațional Chișinău pentru a le permite să introducă sau să scoată bunuri din țară, fără a plăti taxele vamale, se arată într-o investigație realizată de Cu Sens.

Pe data de 1 aprilie curent, ofițerii Centrului Național Anticorupție și procurorii dim Chișinău au efectuat mai multe percheziții în birourile, mașinile și domiciliile unor angajați ai Serviciului Vamal, care activează în cadrul Aeroportului.

Perchezițiile au avut loc în cadrul unui dosar de corupție, în care sunt vizați opt inspectori vamali, bănuiți că ar fi luat mită. Trei dintre aceștia s-au dovedit a fi copii de foști și actuali deputați.

Este vorba de Diana Cazacu, fiica deputatei PAS, Victoria Cazacu. Aceasta are 33 de ani și este inspectoare vamală de mai bine de doi ani. 

În cadrul dosarului de corupție, pornit de procurori pe 21 decembrie 2023, Diana Cazacu are statut de învinuită și este cercetată în libertate. După ce cazul a devenit public, aceasta a oferit explicații într-o conferință de presă.

„Acum, explic de ce, în opinia mea, am fost atrasă în acest scandal cu dosarul penal. La începutul toamnei anului trecut, directorul Serviciului Vamal, Igor Talmazan, a discutat ca potențială candidatura mea în calitate de șef al postului vamal de la Aeroport. În scurt timp, actualul șef de post a început să le spună colegilor că eu aș pretinde la funcția sa. Atunci am simțit o schimbare de atitudine față de mine din partea șefului de post și deja intuiam că mi se pot organiza diferite surprize neplăcute”, a declarat Diana Cazacu. 

De menționat că, până dosarul va fi trimis pe masa judecătorilor și va fi emisă o hotărâre definitivă, Diana Cazacu se prezumă a fi nevinovată, respectiv își păstrează funcția în cadrul Serviciului Vamal. 

Jurnaliștii Cu Sens au verificat portalul Autorității Naționale de Integritate și nu au găsit declarația de avere și interese personale pentru anul 2023 a Dianei Cazacu. În urma unei solicitări de informații, ANI a depistat lipsa documentului și a informat că aceasta va fi sancționată cu amendă de până la 4.500 de lei. 

Totuși, jurnaliștii Cu Sens au reușit să afle că, de patru ani, Diana Cazacu este proprietara unui apartament de 40 de metri pătrați în Chișinău, evaluat de Cadastru cu aproape 246.000 de lei. De asemenea, și-a cumpărat anul trecut o mașină Kia, fabricată în 2015.

După ce cazul a devenit public, PAS a decis excluderea Victoriei Cazacu din partid și din fracțiunea parlamentară. 

Victoria Cazacu și-a păstrat, însă, fotoliul din Parlament, fiind acum deputată neafiliată. Colegii de la Cu Sens au reușit să discute cu ea, într-o dimineață, însă deputat a menționat că nu face comentarii.

„Eu nu fac niciun comentariu, până ce o fi. Mă iertați, dar nu fac. Vă mulțumesc mult pentru atenția pe care o aveți față de mine ca jurnaliști. Până ce o fi eu mă abțin de la orice comentariu. Vă rog frumos, mai mult să nu încercați… Eu când o să vreau să fac un comentariu, eu o să apelez la dumneavoastră cu mare drag și cu mare respect. Mersi frumos, să aveți o zi bună”, le-a zis Victoria Cazacu jurnaliștilor.

Un alt inspector vamal implicat în acest scandal este Ion Mudreac, fiul cel mare al deputatului Blocului Comuniștilor și Socialiștilor, Radu Mudreac. 

Ion Mudreac are 28 de ani și lucrează de patru ani și șase luni în cadrul Serviciului Vamal. Potrivit procurorilor municipiului Chișinău, acesta are statut de învinuit și este cercetat în libertate. 

Jurnaliștii Cu Sens au încercat să discute cu el despre acest subiect, însă Ion Mudreac a fost de negăsit.

Potrivit investigației, până să devină inspector vamal, Ion Mudreac a lucrat în sectorul privat în calitate de consultant juridic, iar în 2020, timp de doar o lună, a fost angajatul primăriei orașului Vatra, în funcția de specialist în planificarea, controlul și raportarea performanței economice. 

Conform declarației de avere și interese personale pentru anul 2023, Ion Mudreac a avut un venit salarial de 234.800 de lei, adică circa 20.000 de lei lunar. Tânărul deține o mașină Volkswagen Jetta, achiziționată în 2018 cu 200.000 de lei. Acesta și-a cumpărat în 2019 un apartament de 53,6 metri pătrați în valoare de peste 38.500 de euro.

Și fiul fostului deputat al Partidului Democrat din Moldova, Gheorghe Brașovschi, Constantin Brașovschi, este vizat în scandalul de corupție de la Aeroport. Inițial, acesta a fost plasat în arest pentru 30 de zile. Ulterior, i-a fost schimbată măsura preventivă, fiind pus sub control judiciar. 

De menționat că nici Constantin Brașovschi nu și-a depus declarația de avere și interese personale pentru anul 2023, iar Autoritatea Națională de Integritate a comunicat pentru Cu Sens că acesta va fi amendat, așa cum prevede legea. Dintr-o declarație de avere mai veche, care reflectă averea pentru anul 2022, aflăm că familia Brașovschi nu deține nicio casă, dar are în proprietate două mașini. Este vorba de un Peugeot cumpărat în 2022 cu 60.000 de lei și un Peugeot Expert, cumpărat în 2013 cu 20.000 de lei. 

Citește integral investigația AICI.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.