Pentru că cel mai des întâlnim situații în care există mai multe puncte de vedere, portalul SafeNews.md a decis realizarea unei rubruci în care solicităm sfatul unui jurist, care să poată vorbi obiectiv, despre o pontențială încălcare a legii.
Prima interpretare pe care am solicitat-o a fost cea a cazului în care un șofer din capitală a fost somat pe dreapta de agenții de patrulare și supus testării alcooscopice. Șoferul susține că nu a comis nici o încălcare a Regulamentului Circulației Rutiere, fapt ce denotă lipsa motivului de a fi somat. De cealaltă parte, reprezentanții Inspectoratului Național de Patrulare consideră că ofițerii de patrulare au dreptul să stopeze și să supună șoferul testului alcoolscopic dacă au careva suspiciuni, precum că acesta ar fi în stare de ebrietate la volan.
MORARU S. jurist: Articolul 438 din Codul contravenţional stabileşte că, în cazul în care există motive suficiente pentru a se presupune că persoana care conduce un vehicul se află în stare de ebrietate inadmisibilă produsă de alcool, este obligată să accepte, la cererea agentului constatator, testarea alcoolscopică. Conform pct.10 din Regulamentul privind modul de testare alcoolscopică şi examinare medicală pentru stabilirea stării de ebrietate şi naturii ei, aprobat prin Hotărărea Guvernului nr.296 din 16.04.2009, temei pentru efectuarea testării alcoolscopice serveşte suspectarea consumului de alcool, droguri sau de alte substanţe ce provoacă ebrietate, precum şi prezenţa simptoamelor acţiunii alcoolului, drogurilor şi a altor substanţe psihotrope, medicamentelor cu efecte similare acestora: mirosul de alcool din gură, instabilitatea pozei, dereglarea mersului, tremurul accentuat al degetelor, pleoapelor, limbii, comportarea neadecvată, mărturia persoanei examinate despre faptul consumului. În această ordine de idei agentul constator trebuia să constate organoleptic careva din temeiurile expuse supra.
Menționăm că șoferul a înregistrat video întraga acțiune a agenților de patrulare, fiind făcută publică. În imagini ofițerul INP susține că de la șofer se simțea un miros puternic de alcool. Rezultatul însă a fost ”zero” indicat pe testul drager.
MORARU S. jurist: Din înregistrarea video se subînțelege că agentul constatator a simțit miros puternic de alcool. Totodată, analiza înregistrării video constată că agentul constatator nu a repsectat prevederile pct.11 al actului normativ precitat, reglementează, că persoana abilitată cu dreptul de efectuare a testării alcoolscopice este obligată: b) să informeze subiectul despre faptul că urmează a fi testat la existenţa vaporilor de alcool în aerul expirat; c) să explice persoanei testate procedura testării alcoolscopice; e) să extragă pe suport de hîrtie rezultatul măsurării, să-l completeze cu datele necesare şi să-l aducă la cunoştinţa subiectului testat contra semnătură, cu anexarea ulterioară la procesul-verbal de constatare a contravenţiei. În cazul refuzului subiectului testat de a semna extrasul cu rezultatul testării va face menţiunea respectivă; f) să explice subiectului dreptul de a contesta, în caz de dezacord, rezultatul testării alcoolscopice.
În concluzie, avocatul Moraru S. a declarat:
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.