Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a reacționat la valul de imagini publicate în ultimele zile de pasagerii care au fost nevoiți să aștepte în cozi formate la intrarea în Republica Moldova prin Aeroportul Internațional Chișinău. Potrivit ministrului, în această perioadă se înregistrează o creștere semnificativă a fluxului de călători, care va continua până la începutul lunii octombrie, transmite SafeNews.md cu referire la bani.md.
„Avem o creștere considerabilă a numărului de pasageri față de luna iunie. Am majorat efectivul Poliției de Frontieră atât pe sensul de intrare, cât și pe cel de ieșire din țară. Din punct de vedere tehnic, în limita posibilităților oferite de terminal, au fost luate toate măsurile pentru fluidizarea traficului de călători”, a declarat Bolea.
Pasagerii care au tranzitat aeroportul în ultimele zile au publicat imagini în care se pot observa cozi formate la intrarea în țară, unii dintre aceștia fiind nevoiți să aștepte în aer liber, în fața terminalului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.