Acasă Social Inspectoratul General pentru Migrație are un nou șef

Inspectoratul General pentru Migrație are un nou șef

0

Inspectoratul General pentru Migrație (IGM) are un nou șef. Este vorba despre Valentin Fiodorov, fost șeful adjunct al Poliției de Frontieră. Pe 16 septembrie, Valentin Fiodorov a fost prezentat efectivului din cadrul IGM de către ministrul Afacerilor Interne, Adrian Efros, scrie ziar.md.

Adrian Efros a subliniat că numirea lui Valentin Fiodorov are drept scop „consolidarea echipei, sporirea prestigiului instituției și creșterea încrederii în autoritatea competentă atât la nivel național, cât și internațional”.

Valentin Fiodorov a precizat că prioritățile mandatului său includ „îmbunătățirea proceselor operaționale ale instituției, asigurarea unei comunicări proactive cu străinii din R. Moldova și creșterea încrederii și satisfacției beneficiarilor față de serviciile oferite”.

Fosta conducere a Inspectoratului General pentru Migrație a fost demisă la începutul lunii august, în urma anchetei în cazul cetățeanului turc, împușcat în plină zi în sectorul Rîșcani al capitalei.

Valentin Fiodorov a activat peste 20 de ani în securitatea frontierei de stat, iar primii pași spre cariera profesională i-a făcut în anul 1999, în cadrul serviciului militar în termen în Trupele de Grăniceri ale R. Moldova.

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.