Un moldovean a fost internat în spitalul de psihiatrie, după ce a înjunghiat două persoane și a snopit în bătaie un alt bărbat. Incidentele s-au produs zilele trecute în districtul Seine-Saint-Denis din estul Parisului, transmite SafeNews.md cu referire la deschide.md.
Potrivit presei din Hexagon, în seara zilei de 18 aprilie, jandarmeria franceză a fost alertată de mai multe persoane care au comunicat că, în timp ce se deplasau cu un tramvai, au observat cum între doi pasageri s-a iscat o ceartă în urma căreia o persoană a fost bătută cu bestialitate.
Imediat la fața locului s-au deplasat serviciile specializate care au reușit să rețină agresorul, iar medicii au transportat victima la spital.
În cadrul documentării cazului, oamenii legii au aflat că individul reținut este un cetățean al R. Moldova. Mai mult, cu câteva ore înainte de incident, bărbatul a înjunghiat alte două persoane care îl găzduiau în comuna Bondy. Una dintre victime s-a ales cu plăgi în regiunea gâtului, iar alta a fost rănită în braț.Travel packages
Inițial, bărbatul a fost plasat în izolator, însă ulterior s-a dispus transferarea acestuia într-o instituție psihiatrică.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.