Acasă Extern Incident armat în Irlanda de Nord: Cel puțin două persoane au fost...

Incident armat în Irlanda de Nord: Cel puțin două persoane au fost ucise și alte două rănite

0

Două persoane au murit și două persoane au fost rănite într-un incident armat în Maguiresbridge, localitate aflată la circa 120 de kilometri sud-vest de capitala nord-irlandeză Belfast, relatează BBC.

Serviciul de Ambulanță al Irlandei de Nord a transmis că un pacient a fost dus la Royal Victoria Hospital din Belfast cu elicopterul, iar un altul a fost dus la South West Acute Hospital din Enniskillen cu o ambulanță.

Poliția a tranasmis că traficul a fost oprit în zona unde a avut loc incidentul armat și că nu există niciun risc în prezent pentru public.

Deborah Erskine, parlamentar al Partidului Democratic Unionist aflat în opoziție, a îndemnat oamenii să nu speculeze cu privire la incident, în timp ce „poliția își desfășoară activitatea”.

„Acest lucru este cu adevărat șocant și a uimit întreaga comunitate”, a adăugat ea. „Zona din Maguiresbridge în care s-a întâmplat acest lucru este o zonă rurală, liniștită și toată lumea este profund afectată de ceea ce s-a întâmplat în această dimineață.”

Pat Cullen, deputat Sinn Féin aflat la putere, a declarat că „gândurile sale sunt alături de victime și de familiile lor în aceste momente tragice”. „Aș îndemna oamenii să nu speculeze cu privire la detaliile acestui incident tragic și șocant”, a afirmat și el.

Serviciul de Ambulanță al Irlandei de Nord (NIAS) a declarat că apelul la numărul de urgență în care a fost anunțat incidentul a avut loc la ora locală 8.21 (10.21 în România).

! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.