Bilanţul incendiului la o uzină de fabricare a prafului de puşcă din regiunea rusă Riazan (vestul Rusiei), circa 200 km sud de Moscova, a crescut la cel puţin 15 morţi, au indicat autorităţile regionale, citat de AFP, în timp ce agenţia de presă TASS, citându-l pe viceministrul rus al sănătăţii Aleksei Kuzneţov, consemnează 16 decese.
„15 persoane au decedat, o persoană a fost spitalizată cu arsuri grave şi soarta încă uneia rămâne necunoscută”, a precizat guvernul regional într-un comunicat, în timp ce bilanţul precedent consemna şapte morţi şi nouă persoane date dispărute.
Incendiul a izbucnit ‘în urma unui proces tehnologic’, potrivit Ministerului rus pentru Situaţii de Urgenţă. Dezastrul s-a declanşat într-un atelier al sitului industrial Elastik, specializat în fabricarea de explozivi industriali şi muniţii.
Elastik – potrivit site-ului său web – este considerată o ‘întreprindere strategică ‘ a guvernului rus şi aparţine conglomeratului de stat Rostec, care grupează o serie de companii ce furnizează produse industriale sau de înaltă tehnologie pentru sectoarele civil şi militar.
Dar aceasta a dat faliment în 2015, iar din 2017, potrivit Interfax, atelierele sale sunt utilizate de alte întreprinderi ce desfăşoară activităţi în sectorul producţiei de materiale explozive.
Potrivit echipelor de intervenţie, atelierul cuprins de flăcări a fost distrus complet.
Peste 170 de pompieri şi salvatori şi zeci de autospeciale au fost mobilizate pentru stingerea focului.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.