Incendii masive de vegetație au izbucnit în șase județe ale țării, în ultimele 24 de ore. Alimentate de caniculă și vânt puternic, flăcările au afectat o suprafaţă totală de 1.075 hectare până marţi dimineață, anunță Departamentul pentru Situații de Urgență.
„Până la ora 07:00, 16 incendii de amploare au fost înregistrate în 6 județe. Suprafața totală afectată este de 1.075 hectare”, anunță DSU.
Potrivit DSU, misiunile au fost îngreunate de vântul puternic, temperaturile ridicate și, în unele cazuri, terenul greu accesibil.
Autoritățile prezintă situația în zonele afectate:
În județul Tulcea, incendiul din localitatea Chilia Veche este în curs de localizare de către forţele de intervenţie. Suprafaţa afectată este de 85 de hectare, dintre care 35 hectare de vegetaţie uscată şi 50 de hectare de pădure.
„Începând cu data de 4 august au fost alocate succesiv trei elicoptere Black Hawk din cadrul IGAv pentru sprijin aerian în vederea localizării/lichidării incendiului, precum şi pentru transportul personalului în zonele greu accesibile, până la data raportării cu ajutorul sistemului Bambi Bucket fiind efectuate 553 de lansări (29 de aruncări, echivalentul a 72,5 tone de apă, fiind efectuate ieri)”, informează DSU.
În Giurgiu, incendiul din localitatea Grădinari a fost localizat şi se intervine în continuare pentru lichidarea acestuia. Focul a cuprins 20 de hectare de vegetaţie uscată şi s-a propagat în curtea unei fabrici de reciclare mase plastice.
„În prezent, la faţa locului acţionează trei autospeciale şi două cisterne din cadrul ISU Giurgiu. Echipajele desfăşoară operaţiuni pentru a limita focarele care ard mocnit şi pentru a preveni reaprinderea acestora. Intervenţia este susţinută, încă de aseară, de un buldoexcavator, care facilitează accesul în zonele afectate, precum şi de trei cisterne puse la dispoziţie de primărie”, arată DSU.
De asemenea, în județul Mehedinți, afectat de incendii puternic, au ars sute de hectare de vegetație.
În județ au fost lichidate incendii în localităţile: Burila Mică – 100 hectare, vegetaţie uscată, Vânjuleţ – 200 hectare, vegetaţie uscată, Izvorălu de Sus – 80 hectare, dintre care 60 de vegetaţie uscată şi 20 de pădure, Hinova – 60 hectare, dintre care 30 de vegetaţie uscată şi 30 de litieră pădure, Slaşoma – 70 hectare, vegetaţie uscată şi Pluta – 30 hectare, vegetaţie uscată.
În judeţul Olt au fost stinse incendii în localităţile Caracal – 40 hectare, vegetaţie uscată, Cungrea – 70 hectare, vegetaţie uscată (flăcările s-au propagat la o casă dezafectată); Slătioara – 10 hectare, vegetaţie uscată, Fălcoiu – 10 hectare, vegetaţie uscată şi Milcovu din Vale – 20 hectare, vegetaţie uscată (flăcările s-au propagat la două case).
Pompierii au mai acţionat pentru stingerea unor incendii în localitatea Cernica din judeţul Ilfov – 10 hectare, vegetaţie uscată, în localitatea Malu, judeţul Giurgiu – 70 hectare, vegetaţie uscată şi în localitatea Voiceşti, judeţul Vâlcea – 200 hectare, vegetaţie uscată.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.