Încă o categorie de persoane vor primi alocații în sumă de 750 de lei. Este vorba despre persoanele antrenate de Ministerul Apărării la strângerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în perioada de după acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova”.
Despre aceasta anunță Casa Naţională de Asigurări Sociale (CNAS).
Persoanele care se încadrează în categoria dată vor beneficia de alocaţie lunară de stat în mărime de 750 de lei lunar.
Aceasta se stabileşte din luna depunerii cererii cu documentele necesare.
Cererea se depune personal sau prin intermediul reprezentantului desemnat prin procură ori prin împuternicire de reprezentare creată în baza semnăturii electronice în cadrul Registrului împuternicirilor de reprezentare în baza semnăturii electronice (MPower), la Casa Teritorială de Asigurări Sociale de la locul de domiciliu.
La cerere se vor anexa următoarele documente:
– actul de identitate (original şi copie);
– legitimaţia de veteran de război (original şi copie);
– certificatul confirmativ, eliberat de Marele Stat Major al Armatei Naţionale, ce confirmă participarea persoanei la strângerea muniţiilor şi a tehnicii militare, la deminarea teritoriului şi a obiectelor în perioada de după acţiunile de luptă pentru apărarea integrităţii teritoriale şi a independenţei Republicii Moldova (original).
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.