Încă doi martori ai apărării din dosarul finanțării ilegale a partidului Șor, scos în afara legii, în care sunt vizate bașcanul Evghenia Guțul și secretara formațiunii, Svetlana Popan, au fost audiați miercuri. La ședință s-au prezentat doar trei din cei cinci martori anunțați anterior. Totuși unul dintre ei nu a putut demonstra că este reprezentant al companiei vizate în dosar.
În cadrul ședinței, s-a constatat că avocații Evgheniei Guțul i-au dat unuia dintre martori materiale din dosar, inclusiv extrase de la Serviciul de Informații și Securitate, fapt care este interzis de procedură. Procurorul a protestat, spunând că avocații l-au pregătit pe martor pentru a depune mărturii mincinoase. Judecătorul a ținut cont de obiecția procurorului, dar a ascultat martorul până la final, scrie info1.md.
Înainte de proces, acesta a recunoscut că firma pe care o reprezintă a deservit anterior aeroportul din Chișinău și a avut legături cu firmele lui Șor, dar a negat orice implicare în finanțarea campaniei electorale. Și al doilea martor, reprezentant al unei companii de audit, a negat implicarea în spălarea banilor și finanțarea campaniei electorale, dar a menționat că îl cunoaște personal pe Ilan Șor și este declarat de SIS ca având legături cu oligarhul fugar.
„Obiecția procurorului este una neîntemeiată, dat fiind faptul că martorul a declarat că a fost informat de către SIS că se află într-o anumită listă a persoanelor afiliate, prin urmare ei îi sunt cunoscute acele informații din partea SIS. – Dar primul martor? – Obiecțiile fiind consemnate, deci instanța urmează atunci când va delibera să ia în calcul și să aprecieze probele în cumul coroborându-le”, a spus Natalia Bairam, avocata inculpatei.
Procurorul de caz nu a oferit comentarii jurnaliștilor. Guțul, însă, s-a plâns de justiție părtinitoare.
„În toamnă au fost audiați martorii procurorilor care nu mă cunoșteau nici pe mine, nici pe colega mea, dar un singur martor a fost audiat timp de 2-3 ore. Acum, în opinia mea, judecătorul are o atitudine părtinitoare, deoarece într-o ședință de două ore, să fie audiați 5-6 martori din partea noastră, nu sunt asigurate condiții egale”, a spus Evghenia Guțul.
Evghenia Guțul și Svetlana Popan sunt acuzate că au acceptat finanțare de la un grup criminal organizat. Popan ar fi acceptat circa 10 milioane de lei pentru a organiza proteste și a plăti salarii membrilor filialelor teritoriale ale partidului, iar Guțul este acuzată că a primit peste 42 de milioane de lei de la grupul oligarhului fugar Ilan Șor. Ambele riscă amendă de 92.500 de lei sau până la șapte ani de închisoare. Atât Guțul cât Popan nu-și recunosc vina.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.