Un înalt diplomat al Uniunii Europene a declarat că Maia Sandu, președinta aleasă a R. Moldova, va beneficia de ajutorul blocului comunitar pentru că ea este „ultima șansă ca Moldova să nu ajungă un stat eșuat”.
Luc Devigne, directorul interimar pentru Rusia, Parteneriatul Estic și Asia Centrală în Serviciul European de Acțiune Externă, a făcut declarația marți, la o întâlnire online avută de Sandu cu membrii Comisiei de politică externă din Parlamentul European, transmite moldova.europalibera.org.
Devigne a spus că recenta adoptare a unor legi controversate în parlamentul de la Chișinău de către deputați „înhăitat” cu criminali implicați în devalizarea sistemului bancar este „șocantă” și a stârnit „îngrijorări serioase”.
Adepții socialiști ai președintelui în exercițiu Igor Dodon și deputații afiliați Partidului Șor au votat, între altele, pentru a scoate din subordinea viitoarei președinte Serviciul de Informații și Securitate, o instituție crucială pentru îndeplinirea promisiunilor lui Sandu de combatere a corupției.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.