România se pregătește să intre în spiritul sărbătorilor de iarnă, odată cu deschiderea târgurilor de Crăciun în principalele orașe.
Aceste evenimente spectaculoase oferă locuitorilor și turiștilor ocazia de a se bucura de produse tradiționale, decorațiuni de sezon și activități festive, scrie info1.md.
Iată programul celor mai importante târguri de Crăciun din România:
- București: Târgul din Piața Constituției se desfășoară între 29 noiembrie și 26 decembrie 2024, cu atracții precum căsuțe de lemn, produse tradiționale, carusel și roată panoramică.
- Craiova: Deschis între 15 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, târgul are ca temă „Frumoasa și Bestia” și include spectacole, concerte și zone tematice.
- Sibiu: Târgul de Crăciun din Piața Mare va avea loc între 15 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, oferind o atmosferă de poveste cu căsuțe decorate și delicii culinare.
- Cluj-Napoca: Programat între 22 noiembrie 2024 și 1 ianuarie 2025, târgul include produse specifice sărbătorilor și activități pentru toate vârstele.
- Brașov: Târgul din Piața Sfatului se va desfășura între 29 noiembrie 2024 și 7 ianuarie 2025, aducând produse autentice și tradiționale.
- Iași: Între 30 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, târgul de Crăciun din Iași promite o atmosferă festivă cu activități de sezon.
- Oradea: Târgul va fi deschis între 29 noiembrie și 26 decembrie 2024, oferind experiențe memorabile.
- Timișoara: Între 30 noiembrie 2024 și 5 ianuarie 2025, târgul din Timișoara își întâmpină vizitatorii cu surprize de sărbători.
! Acest articol este proprietatea SafeNews.md și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face DOAR în limită maximă de 1000 de semne. În mod OBLIGATORIU cu indicarea în TITLU a sursei citate, iar în text cu LINK ACTIV către pagina acestui articol. Preluarea integrală se poate realiza doar în condițiile unui ACORD prealabil întocmit cu redacția portalului.